Vedeta s-a ataşat foarte tare de partenerul ei din cadrul show-ului "Dansez pentru tine", motiv pentru care îl priveşte ca pe fratele ei mai mic.
„Nu m-aş putea gândi la George ca la un potenţial iubit. Are în spate un întreg thriller, dar viaţa lui se va schimba.
Momentan nu a primit banii (de la ProTV – n.r.), dar cum îi va avea, îşi va lua o casă. Ce va face cu restul, dacă îi va mai rămâne ceva, e treaba lui.
Eu mă simt obligată să-i dau nişte sfaturi, restul depinde de el. În niciun caz nu l-am luat la mine pentru banii lui, eu am veniturile mele şi îmi sunt suficiente”, a spus Ionescu celor de la Ring.
Mai mult, cei doi vor petrecere sărbătorile şi vor împodobi bradul împreună: „E primul an în care George simte magia Crăciunului. El nu a petrecut niciodată.
Anul acesta voi găti mâncare tradiţională pentru el; bineînţeles că îl voi implica în activităţile din bucătărie, aşa cum mă implica şi pe mine mama, în copilărie.
Vom împodobi bradul împreună cu prietenele mele, dar vom şi munci, că mai avem nişte filmări”, a declarat Roxana.
Ana Tepsanu