Roxana Ionescu are o dorință pe care o exprimă tare și răspicat: își dorește să devină mamă în viitorul cât mai apropiat. După ce s-a mutat la Timișoara alături de soțul Tinu Vidaicu, patron de club, „Mama Natură” ar fi dispusă chiar să renunțe la nopțile de distracție pentru a se dedica întru totul scopului matern. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, fosta asistentă a lui Dan Negru a vorbit despre cât de intens lucrează alături de partenerul de viață la realizarea unui urmaș, precum și despre o eventuală întoarcere în televiziune.
Chiar în proximitatea Crăciunului, Roxana Ionescu își stabilește dezideratul și îi dă indicii soțului. Primul pas este apariția unui copil în viața cuplului, pentru ca mai apoi Tinu Vidaicu să ducă singur „povara” distracției la club, pentru că Roxana plănuiește să rămână alături de copil în căminul conjugal!
( NU RATA: ROXANA IONESCU ȘI TINU VIDAICU, PREZENȚI LA DATORIE! ȘI-AU SCOS FINII ÎN ORAȘ, IAR CANCAN.RO A SURPRINS MOMENTUL )
CANCAN.RO: Nu ți-a fost greu să îți abandonezi viața mondenă, fiindcă tu te-ai rupt de realitatea de aici și ai mers după instinct, după dragoste?!
Roxana Ionescu: Am mers după dragoste, ruptura n-a fost bruscă, nu ne-am despărțit a doua zi. Eu sunt cu Tinu de aproape 10 ani, deci nu m-am mutat de atâta timp. M-am mutat din 2018, dar și prietenii au venit în Timișoara, dar uneori îmi dau seama că îmi lipsesc anumite lucruri. Nu e ca și cum nu mai vin în București, eu vin în București și prietenii vin la noi, așa că e OK, e bine.
CANCAN.RO: Dacă acum te-ar suna cu cea mai mare și cea mai bună ofertă din București, de la o televiziune, te-ai întoarce?
Roxana Ionescu: M-aș întoarce, dar asta nu înseamnă că o să renunț la Timișoara. Pentru proiect m-aș întoarce, sunați-mă doar, să vedeți ce aș face!
CANCAN.RO: Ai vorbit despre eventualitatea că tu și Tinu, la un moment dat, în viitorul apropiat, să fie bine. Te-ai gândit mai departe ce ai vrea să fie, fetiță sau băiețel?
Roxana Ionescu: Nu cred că pot să spun ce mi-aș dori. Mi-aș dori doar să fie sănătos, sănătoasă, atât. În rest n-am niciun fel de altă dorință. Și să vină mai repede!
CANCAN.RO: Dar se lucrează?
Roxana Ionescu: Se lucrează, da!
CANCAN.RO: Cu atâtea nopți de party când să mai faci și copil?
Roxana Ionescu: Stai liniștit, că timp avem.
CANCAN.RO: Și tu când ești la petrecere cu cine lași copilul?
Roxana Ionescu: Păi nu mai mergem la petrecere. Eu de aia profit acum cât se poate, că după aceea nu mai mergem, se duce doar domnul tată.
( CITEȘTE ȘI: ROXANA IONESCU SE ÎNTOARCE PE MICILE ECRANE? CE CONDIŢIE A PUS ”MAMA NATURĂ” )
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.