Roxana Ilie a dat gloria de la Milano pe o cofetarie din Bucuresti! Vinde genti Chanel din martipan
Roxana Ilie vinde prajituri intr-o cofetarie din Capitala. Cat e ziua de lunga, modelul care pana nu demult defila pe podiumurile de moda si participa la sedinte foto pentru publicatiile glossy are program in magazinul sau din zona Piata Amzei, unde clientii sai fideli sunt prichindeii innebuniti dupa dulciuri sau gospodinele in cautarea unui desert savuros. Roxana a intrat in aceasta afacere la inceputul anului, cand a decis ca a venit timpul sa demonstreze ca este mai mult decat o fata frumoasa si ca poate transforma o pasiune veche intr-un business profitabil. „Cand eram mica, cofetaria era locul meu preferat, iar acum am ajuns sa-mi petrec toata ziua printre prajituri, torturi si clientii mei micuti, pe care ii servesc cu bomboane. Aici suntem doi asociati, dar muncim cot la cot cu angajatii nostri, pentru ca vrem sa punem afacerea pe roate. Vad avem, clientela exista, iar calitatea produselor este excelenta”, ne-a declarat Roxana in timp ce aseza cateva bomboane in bolurile amplasate pe mese de unde clientii cofetariei se pot servi absolut gratis. „Fac tot ce face un angajat. Recomand produsele, bat bonul fiscal, dau cu mopul si matur. Am trecut toate probele, iar acum imi bag nasul si in actele contabile si ma ocup si de comenzi. Stiu cum se face stocul si cum se trage Z-tul la casa de marcat”, spune, mandra, Roxana Ilie. Iar rezultatele nu s-au lasat asteptate. De cand mostrele de tort, care se fac la comanda, in forma de geanta Chanel sau de figurine de animale au fost asezate in vitrina, comenzile curg in cofetaria Roxanei Ilie.