Puțină lume își mai aduce aminte de faptul că, înainte de a fi iubita lui Florin Salam, Roxana Dobre a fost un cunoscut fotomodel și manechin de podium. În afara numeroaselor prezentări de modă de la cele mai importante festivale fashion ale vremii, soția ”Regelui manelelor” are în palmares și o serie de ședințe foto pentru revistele în vogă ale vremii, inclusiv trei coperți Playboy
Invitată la podcastul TACLALE, care poate fi vizionat începând de joi, 21 iulie, ora 20.00 pe site-ul CANCAN.RO și pe canalul de youtube CANCAN, Roxana Dobre a oferit detalii inedite despre aparițiile în Playboy, din perioada în care activa ca manechin și fotomodel.
”Era un hobby, dar și un job-ul meu. Era un mic răsfăț, pe care îl făceam eu pentru sufletul meu. Era însă și altă lume. La momentul respectiv se câștigau și bani. Eram câteva fete, eram nelipsite la evenimente. Până să apară prezentările în club, erau festivalurile mari de modă”, a explicat Roxana, care a povestit cum s-a făcut cunoscută la Miss Playboy.
”Pe vremea aia era Boerescu (n.r Silviu Boerescu, redactorul șef al revistei) și când am participat la concurs, eu și Paula Milea eram cele mai slabe. Toate erau cu sâni, cu forme, voluptoase. Noi cele mai schiloade. Țin minte că luam cu asta un medicament, Peritol, ca să ne îngrășăm”, a povestit amuzată Roxana, care a câștigat bani frumoși de pe urma colaborării cu Playboy: ”Prima coperta a avut un preț, după s-a mai ridicat… bugetul”
Roxana Dobre a debutat pe coperta Playboy în 2007, într-un pictorial la mare, pe un yacht. Prețul revistei era atunci 7.9 lei.
A doua apariție s-a petrecut la un an distanță, în noiembrie 2008, cînd frumoasa brunetă a întruchipat-o pe Evita Peron, celebra președintă a Argentinei.
A treia și ultima copertă a Roxanei datează din 2012, iar prețul revistei crescuse la 9.9 lei. Interesant este că pictorialul a fost realizat în Delta Văcărești, la câteva sute de metri de casa unde locuia Florin Salam, la doi ani distanță de momentul în care cei doi au devenit un cuplu.
Alte amănunte despre perioada în care Roxana era un manechin de succes în România, dar și ce ar spune Florin Salam dacă soția lui și-ar dori să apară din nou într-o prezentare de modă, puteți afla în podcastul TACLALE, care poate fi vizionat începând de joi, 21 iulie, ora 20.00 pe CANCAN.RO, pe paginile de social media ale site-ului, precum și pe pagina de Youtube CANCAN.