Roxana de la Trident a născut un băiețel. Primele declarații ale vedetei: „Mi-a părut rău că soțul meu…”
Roxana, fostă membră a formației Trident, a adus pe lume, în cursul zilei de miercuri, un băiețel perfect sănătos. Vedeta le-a oferit fanilor și primele declarații despre cu a decurs nașterea.
Fosta membră a trupei Trident a declarat că a trecut prin niște momente unice, pe care nu le va uita niciodată. Chiar și așa, cel mai mare dezavantaj a fost faptul că soțul nu a putut fi lângă ea fizic, într-o zi atât de importantă, din cauza restricțiilor impuse de către autorități. S-au văzut pe video și au vorbit pe rețelele de socializare.
Citește și: Sânziana Buruiană a vorbit despre vârsta la care și-a început viața sexuală: “Este un subiect….“
„Doamne, am trăit niște momente unice. Mi-a părut rău că soțul meu nu este lângă noi. E.. cred că e dezavantajul cel mai mare, acesta că tăticii nu pot participa. Îi spuneam mai devreme că îmi este dor de el, chiar dacă nu ne-am văzut de puține ore. Mi-aș fi dorit foarte mult să fie lângă noi”, a declarat Roxana în cadrul unei emisiuni TV.
A plâns în hohote
Mai mult, Roxana a ținut să adauge faptul că emoțiile au năpădit-o imediat și a izbucnit în plâns atunci când l-a văzut pe micuțul Sasha.
„Am plâns mult. Îmi vine și acum să plâng. M-am ținut tare până în momentul în care l-am văzut pe bebe. Până atunci râdeam…Cred că nu conștientizam ce urmează să se întâmple și în momentul în care l-am văzut m-a bufnit plânsul”, a adăugat ea.
Este căsătorită cu Andrei Badiu
Vedeta se iubește de mai mulți ani cu Andrei Badiu. „Acum doi ani ne-am căsătorit, suntem bine, ne-am dorit de mult timp un copil al nostru și uite că până la urmă s-a întâmplat”, a declarat Roxana Blagu, la Pro Tv. Ea a spus că este gravidă în cinci luni și va da naștere unui băiețel. „Doar prietenii foarte apropiați au știut. Îmi doream foarte mult să devin mamă și până la urmă dorințele se împlinesc”.