Cu doar câteva zile înainte de nuntă, Roxana Ciuhulescu a anunțat, prin intermediul contului personal de socializare, că a hotărât să-și schimbe autoturismul, pe care îl are de mai mulți ani.
Vedeta a avut doar cuvinte de laudă la adresa bolidului, care nu a lăsat-o niciodată la greu. Roxana Ciuhulescu l-a pus la vânzare și vrea să-și ia altă mașină, mult mai performantă.
„De astăzi, ne-am despărțit. A avut grijă de mine, m-a dus în siguranță și mi-a fost credincios până în ultimul moment. Pentru toate astea, l-am tratat ca pe un lord.
Azi mi-am luat ‘la revedere’. Pentru oricine are intenția să-și achiziționeze o astfel de mașină, am numai cuvinte de laudă despre ea. Merită toți banii. Care este următoarea? Vom vedea„, a scris Roxana Ciuhulescu.
Altfel, Roxana Ciuhulescu se pregătește intens pentru nuntă și botez. Aceste două evenimente foarte importante din viața ei vor avea loc pe data de 7 octombrie, iar vedeta a început să aibă insomnii din cauza pregătirilor și a grijilor aferente.
”Deja am început să am insomnii din cauza grijilor. Îmi aduc aminte noaptea că nu am făcut aia, că nu am făcut cealaltă. Azi-noapte mă gândeam, aoleu, că nu am animatori pentru copii. Dimineața la ora 8:00 am început să dau telefoane după animatori. Bineînțeles că nu răspundea nimeni la ora aia, au zis oamenii că-s nebună”, a spus Roxana.