Roxana Ciuhulescu a plecat în luna de miere la trei luni după căsătorie! Ce destinație exotică a ales
Vedeta cu cele mai lungi picioare din România, Roxana Ciuhulescu s-a căsătorit religios la începutul lunii octombrie, anul trecut, însă abia acum a avut timp să se bucure de luna de miere.
La scurt timp după căsătorie, Roxana Ciuhulescu a plecat cu soțul și cu cei doi copii într-o vacanță pe care a botezat-o, deși nu era, luna de miere.
Abia acum însă vedeta se află în adevărata lună de miere! (Cupoane reduceri)
„După nuntă, am plecat în vacanță și cu copiii. Acum ne-am făcut timp și numai pentru noi doi. Cei mici au rămas acasă, cu bunicile și cu bona. Avem o întreagă armată care se ocupă de ei”, a mărturisit Roxana, care se află în Dubai cu cel de-al doilea soț al ei, Silviu Bulugioiu., pentru libertatea.ro.
Fosta vedetă de televiziune și partenerul ei de viață au fost întâmpinați, la hotelul unde s-au cazat, cu o mulțime de surprize. Au găsit patul matrimonial decorat cu inimioare, apoi au descoperit inimioare chiar și în farfurii! În această atmosferă romantică se vor relaxa și iubi până săptămâna viitoare, când vor lăsa în urmă însoritul Dubai. Și vor reveni la iarna românească. Până atunci, ca să-și ostoiască dorul de copii, de care n-au fost despărțiți atât de mult până acum, „înroșesc” telefoanele.
„Vorbesc cu Ana seara, pentru că este la școală până la ora 17.00. E prima oară când am plecat fără ei și deja îmi e tare dor de ei”, ne-a mărturisit Roxana. Ana Cleopatra are 10 ani, iar frățiorul ei, Cezar Ioan, 6 luni.