Rovinieta nu va mai fi așa cum o știm! Autoritățile au anunțat modificări la prețuri și valabilitate
Autoritățile anunță noi schimbări în anul 2024! Rovinieta nu va mai așa cum o știm. Vor avea loc modificări atât în ceea ce privește prețul, cât termenul de valabilitate. Important de menționat este faptul că dispare taxa pe drum cu o perioadă de trei luni. În schimb, va fi introdusă una cu valabilitate de două luni.
Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, a anunțat procedura de transparență decizională a Ordonanței de modificare și completare a vechii Ordonanțe din 2002, în care sunt precizate informațiile despre tariful de folosire şi de trecere a drumurilor naţionale. Termenul limită pentru introducerea schimbărilor este 25 martie 2024.
Autoritățile au anunțat modificări referitoare la rovinietă
Autoritățile au anunțat schimbări referitoare la tariful de folosire şi de trecere a drumurilor naționale. Una dintre modificări este introducerea rovinietei pentru o zi, având un preț destul de ridicat, 2,5 euro. În acest moment, ea costă 3 euro pentru o săptămână. Tarifele nu vor fi modificate pentru rovinietele cu valabilitate de un an. Acestea vor fi în continuare 28 de euro pentru autoturisme și 1210 euro pentru camioane.
„În prezent, tariful de utilizare și tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prin care au fost transpuse în legislaţia națională prevederile Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri”, se arată pe site-ul Ministerului Transporturilor.
În prezent, rovinieta poate fi achiziționată pentru o săptămână, o lună, 3 luni sau un an. În urma modificărilor ce vor intra în vigoare pe 25 martie, perioadele vor fi următoarele: o zi, 10 zile, o lună, 2 luni sau un an.
„Aplicarea tarifului de utilizare (rovinietă) în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2022/362, astfel: a) pentru tipurile de vehicule prevăzute la lit. A-B din anexa nr. 1: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile, 12 luni. Tariful de utilizare cu valabilitate de o zi nu depăşeşte 9% din tariful pentru 12 luni, tariful de utilizare cu valabilitate de 10 zile nu depăşeşte 12% din tariful de utilizare pentru 12 luni, tariful de utilizare cu valabilitate de 30 de zile nu depăşeşte 19% din tariful de utilizare pentru 12 luni, iar tariful de utilizare cu valabilitate de 60 de zile nu depăşeşte 30% din tariful de utilizare pentru 12 luni”, se mai precizează în document.
Care vor fi prețurile rovinietelor
În urma schimbărilor aduse prin Ordonanța de modificare și completare a vechii Ordonanțe din 2002, prețurile rovinietelor pentru autoturisme vor fi următoarele:
- 2,5 euro (12,5 lei) – tarif pentru o zi
- 3,3 euro (16,5 lei) – tarif pentru 10 zile
- 5,3 euro (26,5 lei) – tarif pentru 30 de zile
- 8,4 euro (42 de lei) – tarif pentru 60 de zile
- 28 de euro (140 de lei) – tarif pentru 12 luni