Roş-albaştrii îşi fac curaj înaintea duelului cu Lazio de pe Naţional Arena: „Lazio nu e Real Madrid!”

De: Cancan
Publicat: 15/02/2018 | 12:00

 „Este un meci important pentru noi, pentru fotbalul românesc. Întâlnim o echipă bună, chiar dacă vine după mai multe înfrângeri. Este clar că Lazio este favorită. Are jucători cu multă experienţă. Ne vom lupta pentru a ne califica. Vom da totul. Important este să ieşim cu fruntea sus şi să fim mulţumiţi de atitudinea noastră. Nu vom face doar act de prezenţă. Sper să câştigăm acest meci. Trebuie să fim agresivi, compacţi şi să-i blocăm pe cei de la Lazio, care în atac are jucători buni şi rapizi. Important e ca după jocul pe Naţional Arena să mai avem şanse de calificare. Vlad doar aşa poate să crească, jucând partide importante şi cu miză. Aşa poate obţine experienţă. O să vedeţi cine va juca în atac, nu am prea multe soluţii. Vrem să ne calificăm”, a declarat Nicolae Dică, completat şi de Florin Tănase:. „Lazio este o echipă bună, dar nu e Real Madrid. Cel mai important este să nu pierdem şi să nu luăm gol. Eu vreau să câştigăm cu 1-0. Pentru astfel de meciuri, cu calificarea pe masă şi cu tribunele pline, ne apucăm de fotbal. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun, să ne apărăm bine şi să nu le dăm spaţii celor de la Lazio. Nu cred că italienii vor trata meciul cu lejeritate, dar mă aştept să nu bage toţi titularii”, a afirmat Florin Tănase.

Partida FCSB- Lazio vba avea loc în această seară de la ora 22:05 pe „Naţional Arena” şi va fi transmisă în direct de Pro TV.

 

Cristi P.