Rona Hartner, sfătuită de medici să îşi facă testamentul. Noi detalii despre starea de sănătate a artistei
Rona Hartner trece prin momente cumplite, însă demonstrează în fiecare zi că este o femeie puternică. A fost diagnosticată cu cancer, a crezut că a învins boala, însă în urma unor investigaţii a primit din nou veşti proaste din parte medicilor. Cu toate acestea nu şi-a pierdut nici speranţa, nici zâmbetul. În cadrul unui interviu recent, vedeta a vorbit pentru prima dată despre persoana care îi este alături necondiționat.
La câțiva ani de când reușise să se vindece, Rona Hartner a fost diagnosticată, din nou, cu cancer stadiul IV, cu metastaze. De această dată boala a recidivat la plămâni. În prezent, artista urmează un tratament şi deja a început şedinţele de chimioterapie. Trece printr-o perioadă extrem de grea, însă, nu este singură în această luptă. Fiica sa, Rita,îi este alături de ea la orice pas.
CITEŞTE ŞI: MOTIV DE MÂNDRIE PENTRU RONA HARTNER. FIICA EI A DAT LOVITURA LA DOAR 15 ANI
Adolescenta a fost alături de mama sa și când a primit tragica veste, iar șocul a fost unul foarte mare pentru ea. Chiar dacă este profund afectată, Rita încearcă să rămână puternică și să o susțină pe cea care i-a dat viață.
„Fata mea locuiește la mine. Fata mea este fata mea. În primul rând, a fost șocul oribil, atunci când a aflat. Era cu mine la consultație și chiar mi-a spus doctorul „Duceți-vă cu fiica dumneavoastră, să vă faceți testamentul”. A fost un șoc groaznic, dar nu mi-a arătat că plânge. S-a dus în camera ei să plângă, ca să nu mă dezamăgească, dar eu i-am spus foarte clar că „Mami, dacă muream, chiar mi-ar fi fost foarte dor de tine și aș fi plecat chiar tristă”, a mărturisit Rona Hartner, la Antena Stars.
Rona Hartner, a pierdut o fiinţă dragă
Pe lângă problemele de sănătate cu care se confruntă, Rona Hartner a mai trecut printr-un moment greu în urmă cu ceva timp. Căţeluşa ei pe care o avea de mulţi ani s-a stins din viaţă.
„Stau acasă cuminte și, printre altele, aveam și eu un câine mic cu care mai schimbam amarul, nu mai am câinele mic. A plecat sâmbătă. Câinele mic era foarte bolnav și nu mi-am dat seama. Câinuțul a plecat cu multă liniște în suflet. A închis ochișorii și a plecat. Am încercat să plâng doar de două ori. Eu știu că a plecat la bine, că nu voia să îmi stea mie în cale. A vrut să plece. De azi de dimineață, cuvântul care îmi vine în suflet e libertate. Ce Dumnezeu vrea este să nu supun nimic analizării mele cerebrale. Ăăă, uite, Dumnezeu dacă îmi iubea câinele nu-l chema. Nu am analizări din astea prostești. De ce să am astfel de analizări?”, a mai spus artista, pe Facebook.