Rona Hartner, în tatonări cu un francez! Artista este gata să își refacă viața sentimentală după divorț: „Dacă întâlnesc iubirea vieții mele”
În urmă cu mai bine de un an, Rona Hartner anunța că mariajul ei cu Herve Camilleri a ajuns la final. Cei doi s-au despărțit și au luat-o pe drumuri separate. Deși perioada de după separare nu a fost una chiar ușoară, în prezent, Rona Harner este gata să își refacă viața sentimentală. Mai mult, artista deja are câțiva pretendenți.
În urmă cu aproape doi ani, Rona Hartner și Herve Camilleri au ajuns la divorț. Deși mariajul părea că merge bine, cuplul a fost destul de afectat de pandemie, iar, în final, cei doi și-au spus adio. Despărțirea a fost grea, însă nimic nu poate să o doboare pe Rona Hartner. Artista și-a revenit, este cu zâmbetul pe buze și gata de o nouă relație.
La 50 de ani, Rona Hartner este gata să se căsătorească, din nou. Deși nu face o prioritate din găsirea unui partener, artista nu s-ar da înapoi în fața unei mari iubiri. Este gata, chiar, să îmbrace rochia de mireasă și este deschisă la toate posibilitățile.
„Pretențioasă am fost toată viața, dar am 50 de ani, adică nu este prioritate acum să încep eu să fiu într-o relație de cuplu, acum prioritate este ca fata mea să fie ok. Dacă chiar întâlnesc iubirea vieții mele, mă căsătoresc din nou, dar nu am să flirtez, să fie foarte clar! Bărbații care așteptau să flirtez să-și ia asta din cap, că nu o să flirtez, o să fiu cuminte”, a declarat Rona Hartner.
(CITEȘTE ȘI: PUȚINI ÎȘI MAI AMINTESC ACEST MOMENT! RONA HARTNER, ADEVĂRUL DESPRE SĂRUTUL CU ȘTEFAN BĂNICĂ JR: „M-AȘ FI AȘTEPTAT LA ALTCEVA”)
Rona Hartner, o mulțime de pretendenți
Rona Hartner nu duce lipsă de admiratori, însă mulți dintre cei care o curtează nu îi sunt pe plac. Mai mult, artista spune că este și puțin ghinionistă, în momentul de față atrăgând numai bărbați căsătoriți.
Ultima cucerire a Ronei Hartner este un șarmant francez, însă, unul căsătorit. Artista știe ce se spune despre francezi și calitățile lor de amant, dar nu își dorește să își complice viața. Cântăreața vrea un soț, nu un amant.
„Ca să zic așa, da, dar mă curtează numai bărbați căsătoriți. Este francez. Francezii sunt foarte buni amanți, dar asta nu înseamnă că sunt foarte buni soți”, a mai spus Rona Hartner.
Pe lângă noii pretendenți, Rona Hartner este căutată adesea și de fostul soț. Se pare că bărbatul a încercat, în repetate rânduri, o împăcare, însă artista este hotărâtă să nu mai privească în spate și să meargă înainte.
„Fostul m-a tot sunat. Fostului îi e cam greu să înțeleagă că noi chiar ne-am despărțit. Lui îi e foarte greu să creadă chestia asta. El încă n-a procesat că ne-am despărțit. (…) Cu foarte multă empatie încerc să îi aduc aminte că suntem despărțiți și că așa vom rămâne. De bine oamenii nu divorțează”, declara Rona Hartner.