Rona Hartner a dezvăluit cum s-a vindecat de cancer. Este, clar, un exemplu demn de urmat. “Contează foarte mult să…”
Rona Hartner a anunțat, în urmă cu doar câteva luni, că a început o luptă grea cu cancerul de colon. Ulterior, ea a fost supusă mai multor operații, realizate atât în țară, cât și peste hotare. Și, din fericire, a scăpat, iar acum se bucură din plin de viață. Mai mult, s-a și căsătorit.
Recent, Rona Hartner a povestit cum a reușit să învingă cancerul. A urmat tratamentul cu perseverență și, cel mai important, a gândit pozitiv.
„Contează foarte mult să acceptăm diagnosticul, că poate fi tratat, că trebuie trecut prin eforturi. Trebuie să oferim, eu am oferit foarte mult pentru sufletele morţilor din purgatoriu, am oferit pentru pacea în lume, am oferit, nu am păstrat pentru mine şi lupta şi încercarea, nu am intrat frontal în coflictul cu boala„, a scris Rona Hartner.
„Am mâncat lâmâi cu miere. Am luat lămâi din pom de la mine, adică bio, le-am pus în miere la macerat şi, în fiecare dimineaţă, beam pe stomacul gol chestia asta. Am mai luat spirulină şi mi-am refăcut fierul. Am luat vitamina C şi mi-am refăcut tonusul. Am înotat în fiecare zi. Am decis să uit fiecare etapă a chimioterapiei, a cancerului, a bolii, ca să nu intru în sistemul de victimizare„, a mai povestit Rona Hartner.