Romina Gingașu, dezvăluiri fără perdea din garajul moștenitorului imperiului Ferrari! Colecția impresionantă de care se bucură soțul româncei

Publicat: 10/01/2024 | 12:19

De ani de zile, Romina Gingașu (34 de ani) se iubește cu moștenitorul imperiului Ferrari, Piero Ferrari (78 de ani). Povestea celor doi de dragoste a început în Monte Carlo. La câteva luni după ce s-au cunoscut au decis să pornească împreună pe același drum, iar în anul 2021 s-au căsătorit. De când este doamna Ferrari, Romina Gingașu a dezvoltat o pasiune pentru mașinile de lux, iar acum a vorbit despre colecția impresionantă a soțului său. Ce se ascunde în garajul lui Piero Ferrari? 

Romina Gingașu l-a cunoscut pe Piero Ferrari pe vremea când avea 24 de ani și locuia la Monte Carlo. Atunci, românca lucra la Bombardier și vindea avioane private. A încercat să îi vând un avion și moștenitorului imperiului Ferrari, însă acesta nu s-a arătat interesat timp de șase luni. Ulterior, a revenit l-a sentimente mai bune, a invitat-o pe româncă la cină, iar așa a început povestea lor de dragoste.

(CITEȘTE ȘI: LA CE A RENUNȚAT ROMINA GINGAȘU PENTRU A FI ÎMPREUNĂ CU PIERO FERRARI. GESTUL FĂCUT DE ROMÂNCĂ S-A AFLAT ABIA ACUM: „NU REGRET” / VIDEO)

Romina Gingașu, dezvăluiri din garajul moștenitorului imperiului Ferrari

Recent, Romina Gingașu a fost prezentă în emisiunea lui Cătălin Măruță, acolo unde a vorbit fără perdea despre relația pe care o are cu Piero Ferrari. Printre altele, discuția a ajuns și la garajul moștenitorului imperiului Ferrari, iar toată lumea a vrut să știe ce bolizi se ascund acolo.

Sinceră și fără rețineri, românca nu s-a sfiit să vorbească despre mașinile de lux pe care le are acasă. Romina Gingașu a dezvăluit că garajul lui Piero Ferrari numără nu mai puțin de 20 de bolizi, toți evident marca Ferrari. Totuși, soția lui Piero a recunoscut că mai au și trei mașini ce aparțin altor brand-uri, pe care le folosesc însă doar pentru drumurile la supermarket.

„Cătălin Măruță: Voi cât mașini aveți acasă?

Romina Gingașu: 20

Cătălin Măruță: Un număr rotund, 20.

Romina Gingașu: Da, dar noi nu suntem colecționari. Avem și clienți care au 65 de mașini Ferrari. Aceștia sunt colecționarii.

Cătălin Măruță: Și voi 20 și astea toate 20 sunt Ferrari?

Romina Gingașu: Da…bine punem trei așa alte brand-uri, mașini de mers la Carrefour sau la un supermarket.

Cătălin Măruță: Deci am înțeles… 20 de Ferrari și toate cele 20 sunt roșii?

Romina Gingașu: Da, roșii și gri. Lui Enzo Ferrari, tatăl lui Piero, îi plăcea culoarea gri pe Ferrari și avem câteva configurate foarte frumos”, a mărturisit Romina Gingașu, în cadrul emisiunii de televiziune.

Piero Ferrari, obișnuit cu munca grea

Deși acum soțul Rominei Gingașu trăiește pe picior mare și are tot ce își poate dori, acesta mărturisea recent că a fost obișnuit și cu munca grea. Se pare că tatăl său nu a vrut să îi pună totul pe tavă, așa că pentru ani de zile Piero a lucrat cot la cot cu angajații săi și pe un salariu identic cu aceștia.

Enzo Ferrari și-a dorit ca fiul său să știe și ce înseamnă munca și să cunoască și greutățile vieții. Astfel, atunci când a primit primul salariu soțul Rominei Gingașu a fost în extaz, însă nu s-a putut bucura de el, asta pentru ca i-a fost furat.

„Primul loc de muncă a fost în 1965, la Maranello. M-am angajat în noiembrie, pentru că în octombrie a murit bunica mea, mama tatălui meu. Ea i-a scris tatălui meu că ar vrea ca Piero să lucreze la Maranello, să lucreze cu el acolo. Tatăl meu, luna următoare, m-a adus la Maranello. În prima zi, m-a dus într-o sală mare și mi-a arătat arhiva. Mi-a spus că este plină de piese stricate de la mașini de curse. Mi-a zis să fac un raport pentru toate piesele stricate, ca să țin minte greșelile făcute. Fiecare piesă stricată erau o cursă pierdută. Și m-am apucat de treabă.

Aceasta era atitudinea tatălui meu. Tot timpul îmi zicea că trecutul este scris și că trebuie să ținem minte din trecut doar greșelile făcute. Viitorul este acum și tu poți să schimbi viitorul. Prezentul este doar o zecime de secundă.

Salariul? La început a fost 80.000 de lire italiene. Salariul meu, cât a trăit tata, a fost tot timpul mai mic decât nivelul de responsabilitate. A fost o lecție pentru mine, dar a arătat și celorlalți angajați că nu primesc un tratament special sau un salariu special. Am ținut primul salariu într-un sertar din camera mea. Am lăsat o fereastră deschisă când am ieșit la cină cu mama mea, iar un hoț a venit și mi-a luat salariul”, a declarat Piero Ferrari pentru Digi24.

(VEZI ȘI: MILIONARUL PIERO FERRARI A AVUT UN ȘOC CÂND A VĂZUT TREI MAȘINI FABRICATE DE EL ÎN FAȚA UNUI RESTAURANT DIN BUCUREȘTI. CE I-A SPUS SOȚIEI SALE, ROMÂNCA ROMINA GINGAȘU)

This browser does not support the video element.