Duminica pare să fie cea mai bună zi pentru Romică Țociu, prezent la dublu pe micile ecrane, la Antena 1. Actorul interpretează un rol important, în serialul „Bravo, tată!”, iar mai apoi face show în America Express. Colegul de scenă al lui Cornel Palade a vorbit despre ambele proiecte, în exclusivitate pentru CANCAN.RO. Doar când își amintește de cele trăite pe Drumul Soarelui, umoristul are fiori!
Reacția vedetei este intemeiată, având în vedere poveștile cu care s-a întors de pe tărâm american. Însă cel mai important aspect, susține Romică Țociu, este cel al redescoperirii propriului fiu, pe care nu l-ar fi crezut niciodată capabil să dea dovadă de o asemenea putere!
CANCAN.RO: De câte ori i-ai spus fiului „Bravo, tată!”, în America Express?
Romică Țociu: I-am zis de foarte multe ori. Cătălin m-a surprins. Vorbesc pentru prima oară, noi n-am vorbit până acum despre America Express. Am trăit niște senzații pe care un om poate să le trăiască într-o viață sau în zece vieți. Emisiunea asta m-a făcut să-l redescopăr pe băiatul meu, de 27 de ani. Nu am crezut că este atât de luptător. Mi-a cărat bagajele, am plâns, ne-am bătut, am mâncat, a trebuit să mănânc eu mai puțin ca să-i dau lui. Câteodată mi-a dat el mie, am trecut prin niște întâmplări… Dacă o să vedeți unde am dormit, cu ce am mers și cât a trebuit să ne rugăm, chiar și trei ore pentru o cazare, am numărat 60 de case.
CANCAN.RO: Cine a făcut rost de cazare, până la urmă, tu sau băiatul?
Romică Țociu: Știi ce era nasol acolo? Noi am fost nouă echipe și majoritatea echipelor aveau în componență o fată. În momentul în care vedeau doi bărbați, se închidea la non-stop. Cum aveai în componență o femeie și spuneai că e soția, că este sora, că sunt două prietene, era open. Dar eu am și fața asta, mai ales în Columbia, am făcut o poză la Escobar acolo, sunt unu la unu.
Ce pot să spun, apoi nu mai dau nimic din casă, a fost o super gașcă, eu n-am crezut că la vârsta mea am să reușesc să mă înțeleg și să rezonez cu persoane de 20-23 de ani. Am făcut o gașcă extraordinară. Până la urmă, a rămas prietenia. E adevărat, în momentul în care se dădea start, la revedere, era o luptă incredibilă acolo. Bine, nu știu ce am căutat eu!
( CITEȘTE ȘI: DE CE A REFUZAT CORNEL PALADE SĂ MEARGĂ LA AMERICA EXPRESS CU ROMICĂ ȚOCIU! “ EU SUNT INADAPTABIL, EL A SLĂBIT ZECE KILOGRAME” )
CANCAN.RO: Ai simțit că era prea mult pentru tine și pentru vârsta ta?
Romică Țociu: Recunosc, aș fi un tâmpit să mint. La un moment dat, am clacat.
CANCAN.RO: Îl simțeai pe fiul tău că ar fi alergat un pic mai repede?
Romică Țociu: Ar fi putut. Dar o să vedeți că îi spun de foarte multe ori «ți-am dat peste mână la proba asta, n-aveam ce să caut aici». Dar fii atent la mine, am făcut cam tot!
( ACCESEAZĂ ȘI: ULUITOR CUM AU RATAT CORNEL PALADE ȘI ROMICĂ ȚOCIU REVENIREA PE SCENĂ, ÎMPREUNĂ! ”NU NE-AM POTRIVIT CEASURILE!” )
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.