Romica Jurcă și Nicu Ceaușescu, o relație pe care nu o bănuia nimeni. Detalii neștiute până acum

Publicat: 27/09/2018 | 19:07
Romica Jurcă și Nicu Ceaușescu, o relație pe care nu o bănuia nimeni. Detalii neștiute până acum

Romica Jurcă și Nicu Ceaușescu au avut o relație pe care nu ar fi bănuit-o nimeni. Cea mai cunoscută prezentatoare meteo din România și Nicu Ceaușescu, consemnează site-ul stirilekanald.ro, au fost colegi la Facultatea de Fizică!

Romica Jurcă a rememorat acei ani. Ea a spus că pe Nicolae Ceaușescu l-a văzut o dată, în trecere, într-o mașină care îl ducea la aeroport. Pe Valentin Ceaușescu, însă, l-a văzut de mai multe ori și de aproape. Asta se întâmpla pe platforma de la Măgurele, acolo unde lucra Valentin Ceaușescu. Despre el, își amintește Romica Jurcă, se spuneu lucruri bune.

”Pe Nicolae Ceaușescu l-am văzut, în trecere, într-o mașină care îl ducea la aeroport. L-am văzut de mai multe ori și de aproape, pe platforma de la Măgurele, pe Valentin Ceaușescu. Lucra acolo, iar cei care îl cunoșteau spuneau despre el lucruri bune”.

Citește și ”O turistă din Germania a murit într-un safari. Femeia a fost călcată în picioare de un elefant”

Romica Jurcă și Nicu Ceaușescu s-au cunoscut ”cât de cât”. Nicu dorea să audă bancuri cu ”babacii” săi

Fiind colegi de facultate, Romica Jurcă și Nicu Ceaușescu și-au intersectat pașii. Ea era studentă în anul II, iar el în anul V.

”L-am cunoscut, cât de cât, pe Nicu Ceaușescu, eram colegi la Facultatea de Fizică din cadrul Universității București. Eu eram în anul II, iar el în anul V. În pauze, pe hol, ne cerea să-i spunem bancuri cu babacii lui, iar noi ne făceam că habar nu aveam despre ce vorbește. Nu știam dacă vrea într-adevăr să se distreze sau doar ne provoca. Atunci ne spunea el unele, expirate față de ceea ce știam noi. Nici nu știam dacă să râdem sau să fim serioși”.

Romica Jurcă și-a mai amintit că lui Nici Ceaușescu îi plăcea muzica. ”Rămânea la cămin după ore. Venea și bătea pe la uși, întreba dacă avem magnetofon sau casetofon, fiindcă voia să asculte muzică. Nu era un încrezut, la poziția lui, cel puțin nu în relațiile cu colegii. Era sociabil, îi plăcea viața…”

Citește și ”Virusul West Nile face încă 5 victime în ultima săptămână! Cele mai multe decese s-au înregistrat în București”