Romeo Vasiloni (32 de ani) este una dintre ispitele de la Insula iubirii, sezonul 7, care și-a folosit cele mai ascunse tehnici de cucerire ca să-i intre în grații Emei Oprișan, concurenta care forma un cuplu cu Răzvan Kovacs. La 6 luni de la participarea în cel mai dur test al fidelității, ispita Romeo s-a pus pe treabă și a început să investească și mai mult în imaginea lui.
Romeo a reușit să-i atragă atenția Emei, chiar dacă la începutul emisiunii între cei doi au existat mici conflicte verbale, el fiind aproape de eliminare. Se pare că lucrurile au început să se așeze în momentul în care Răzvan Kovacs, iubitul Emei, a încălcat limitele impuse în cuplu. Nu a durat mult până când Ema a lăsat garda jos și s-a lăsat cucertită de ispita masculină, însă nu în totalitate. Chiar dacă era evident că între ei începuse să se înfiripe ceva, se pare că destinul a avut alte planuri pentru Ema și Romeo.
Se spune că o schimbare nu vine niciodată singură. Romeo Vasiloni a simțit nevoia unei reîmprospătări, însă nu oricum. Nu mai este un secret faptul că ispita masculină investește destul de mult în imaginea sa, însă tot timpul este loc de mai bine. Romeo este sportiv și antrenor personal și este pasionat de arte marțiale și kickboxing.
Pentru că ține să arate cât mai bine și își dorește tot timpul să fie în pas cu moda, ispita de la Insula iubirii a decis să treacă pragul medicului estetician pentru o nouă procedură. Mai exact, injectarea buzelor cu acid hialuronic. Romeo s-a destăinuit fanilor de pe TikTok și chiar le-a recomandat tuturor bărbaților o astfel de procedură.
”Mi-am făcut procedura de acid hialuronic pentru hidratare, nu pentru volumizare. Așa că recomand tuturor bărbaților.”, a spus ispita Romeo Vasiloni.
La 8 luni de când concurenții și ispitele de la Insula iubirii au revenit în România, relația dintre Ema și Răzvan a ”suferit” schimbări majore. Dacă la ultima ceremonie a focului au decis să plece separat din Thailanda, în România lucrurile au stat altfel. Cei doi concurenți ai sezonului 7 au revenit la sentimente mai bune, s-au căsătorit și în doar câteva luni urmează să devină părinți. Romeo, ispita care i-a fost alături Emei, recunoaște că nu se aștepta ca totul să se petreacă atât de rapid și chiar a simțit să le transmită celor doi un mesaj.
”Am fost surprins, foarte surprins, eu văzusem o Ema care s-a schimbat și care nu mai voia să-l accepte pe Răzvan. Ulterior nu știu ce s-a întâmplat, probabil că a convins-o din nou, că s-a schimbat, sincer nu știu, nu vreau să comentez asta, e fix alegerea ei, fiecare cum își așterne așa doarme (…) Eu am aflat că ea și Răzvan s-au împăcat în urmă cu două seri, în emisiune, nu știam că s-au împăcat pentru că nu am fost curios să întreb ce face, care mai e viața ei, dacă s-au împăcat sau nu, o întrebam dacă e bine, dacă e ok. Se zvonea că s-ar fi împăcat, dar nu am întrebat. Șocat e mult spus, dar bănuiam, dar nu eram sigur, totuși speram să nu se întâmple asta, dar na. Acum ce să le zic, să aibă multă fericire, sper că Răzvan s-a schimbat și să aibă grijă de ea pentru că Ema merită, însă are și ea unele mici probleme emoționale și este bipolară și ea, sper să fie fericiți, să se nască copilașul lor cu bine și să fie sănătos”, a spus Romeo, potrivit spynews.ro.