Românul care s-a salvat de terorişti în Algeria: „Am plecat prin deşert opt persoane, patru nu au mai rezistat, ne-am despărţit”
„Nu credeam că vine cineva să ne salveze, ne-am luat soarta în mâini şi am reuşit să ne salvăm, teroriştii ne descoperiseră şi nu mai aveam şanse. Am plecat opt persoane, nu am avut apă. Am luat ca reper o faclă şi am mers spre ea. Ziua nu am mai avut reper, ne-am abătut şi ne-am schimbat ruta şi am reuşit să ajungem”, a afirmat Floria.
El a mai spus că la un moment dat, prin deşert, unde a mers timp de aproximativ 15 ore, „cel puţin 35 de kilometri”, s-a despărţit de patru dintre colegii săi, care nu au mai rezistat.
„În deşert ne-am despărţit, patru colegi nu mai puteau să meargă, erau obosiţi, epuizaţi. Eu am plecat cu alţi doi colegi, plus un localnic pe care l-am rugat să ne ajute. Ceilalţi patru au rămas la o locaţie de exploatare. S-a dovedit că armata americană nu a mers la ei să îi salveze, până la urmă au plecat şi ei să se salveze pentru că le era foarte frig, nu aveau apă, dar au ajuns şi s-au salvat”, a mai afirmat Floria.
El a spus că printre cei care au rămas în deşert s-a aflat şi singurul român care era cu el în grup – George Iachim, din Constanţa.
Liviu Floria a relatat momentul despărţirii de George Iachim şi de ceilalţi trei colegi, spunând cum constănţeanul l-a rugat disperat să îl salveze şi să trimită ajutoare după ei: „Nu mă lăsa, fratele meu! Te rog frumos să-mi trimiţi apă!”.
Floria spune că el a mers mai departe, alături de ceilalţi trei bărbaţi rămaşi în grup, iar când a ajuns la adăpost, la punctul de control al Jandarmeriei algeriene, au informat autorităţile despre cei rămaşi în deşert.
„Tot ce-a depins de noi am făcut. Colegul nostru localnic a rugat să se intervină, dar nu s-a reuşit. Bine că sunt în siguranţă acum, au reuşit singuri în cele din urmă”, a afirmat Floria.
Acesta a mai spus că grupul din care făcea el parte a fost preluat de armata alegeriană: „Ne-au preluat şi ne-au dat la armata americană, care ne-a transportat în Germania, la Ramstein”
El a mai spus că lucra în Algeria de trei ani, iar până acum nu au mai existat probleme.
Liviu Floria, unul dintre cei trei supravieţuitori ai atacului terorist din Algeria, unde alţi doi români şi-au pierdut viaţa, a ajuns în ţară sâmbătă seară.
Bărbatul, în vârstă de 46 de ani şi care este din Piteşti, a organizat, duminică, o conferinţă de presă în care a relatat „teroarea permanentă” prin care a trecut timp de două zile.
El a ţinut să sublinieze că supravieţuitorii „nu au fost salvaţi, ci s-au salvat”.
„Nu am fost salvaţi, ne-am salvat singuri. A fost un coşmar pentru un om civilizat, ne-am salvat în ultimul moment, când am luat decizia să evadăm, altă şansă nu aveam. Am evadat împreună cu alţi şapte colegi, între care un român, norvegieni, britanici, un localnic şi Iachim Gheorghe. Localnicul ne-a ajutat foarte mult. Nu am fost reţinuţi, nu am fost salvaţi, ne-am salvat singuri. Dacă aş fi fost reţinut ca ostatic, probabil că nu mai vorbeam acum. La momentul declanşării atacului am fost cinci români, în locaţia cu mai multe locuri de activitate. Când m-am întâlnit cu armata algeriană şi soldaţii americani ne-am simţit în siguranţă. Nu am avut legătură cu casa cât am fost ostatic, erau îngrijoraţi”, a mai spus bărbatul, precizând că psihic este distrus.