Românilor le pasă! Peste 250.000 de euro au donat, în weekend, în Orașul Faptelor Bune!

Publicat: 22/12/2020 | 11:59

„România, de bine e nevoie mereu !”. Ascultătorii Radio ZU au primit cu brațele deschise chemarea la STARTUL acestui MARATON al FAPTELOR BUNE, iar rezultatele nu au întârziat să apară. 250.000 de euro, aceasta este suma strânsă din donațiile făcute, în weekend, în Orașul Faptelor Bune.

„Deși a fost un an greu, vrem să mulțumim tuturor celor care au donat, tuturor celor au trecut peste toate greutățile și au decis să fie Îngeri în Orașul Faptelor Bune !”, a declarat Daniel Buzdugan, în direct la Radio ZU.

Iată, Orașul Faptelor Bune  își continuă misiunea, iar victoriile se obțin în ritm alert. Povestea lui Răzvan, tânărul de 19 ani diagnosticat cu leucemie, puterea Dianei care nu l-a părăsit niciun moment pe Alex, iubitul rămas paralizat în urma unui accident rutier. Crina, mămica de 18 ani, care trăiește cu soțul și cu cel mic într-o rulotă sau Ema și Lazăr, frații artiști, care s-au născut cu boli genetice grave. Acestea sunt doar câteva dintre poveștile care au construit lanțul faptelor bune, în weekend-ul care a trecut.  Nu mai puțin de 22 povești s-au auzit în Orașul Faptelor Bune – vineri, sâmbătă și duminică – și toate, absolut toate, au fost rezolvate de Îngerii din Orașul Faptelor Bune.

„Noi de aici nu plecăm, nu pleacăm acasă, până nu lăsăm o lume mai frumoasă!”

Furtună de lacrimi, emoție, energie, gânduri pozitive, toate acestea au creionat maratonul donațiilor care, iată cât de frumos se încheagă în fiecare dintre aceste 7 zile în care DJ-ii Radio ZU au un singur scop : să aducă aproape oamenii care au nevoie de oamenii care au de unde.

Cea mai frumoasă săptămână de radio din 2020 a început pe 16 decembrie. În această perioadă complicată, chiar și în anul care a fost cel mai greu pentru toată lumea, ZU duce mai departe misiunea Orașului Faptelor Bune!

„Suntem un radio de nebuni și vrem să-i facem pe oameni mai buni!”

Păstrând acest deziderat, cei 7 DJ-i Radio ZU au ales și anul acesta să se închidă în Orașul Faptelor Bune și să aducă aproape oamenii care au de unde de oamenii care au nevoie.

„Urmărește 7 zile din 7 Orașul Faptelor Bune. De la etajul 19 al InterContinental. Radio ZU se mută deasupra Bucureștiului ca să fie aproape de România. În 2020, nu putem să ne dăm mâinile. Dar putem să ne dăm inimile.”

Și anul acesta se poate oferi sprijin celor care au nevoie prin intervenții în direct pe radio, dar și prin donații în urnele poziționate în 65 de locații din peste 20 de orașe din țară, lista și harta acestora fiind disponibilă pe platforma campaniei. De asemenea, cei care vor să susțina cauzele din Orașul Faptelor Bune, au la dispoziție două conturi bancare, unul de Lei și unul de Euro. În plus, anul acesta donațiile pot fi făcute și prin PayPal.

Cei care își doresc, pot alege direct din platforma Orașul Faptelor Bune dorințe ale celor care au nevoie, dorințe ce pot fi îndeplinite ușor prin intermediul paginii dedicate campaniei.

România, de bine e nevoie mereu! Ascultă Radio ZU! Urmărește 7 zile din 7 Orașul Faptelor Bune! În 2020, construim un oraș deasupra orașului!

Ca în fiecare an, întreaga campanie poate fi ascultată non-stop pe toate frecvențele Radio ZU și poate fi urmărită video 24/24 pe site-ul www.radiozu.ro/live. Momentele cele mai importante sunt transmise live și pe pagina de facebook a Radio ZU, dar și pe ZU TV.

Orașul Faptelor Bune este organizat în conformitate cu toate normele privind prevenirea și controlul transmiterii infecției SARS-COV-2 în contextul pandemiei de COVID-19.

********************************

Ascultă Radio ZU pe toate frecvențele, dar și pe Aplicația mobilă disponibilă atât pentru Android, cât și pentru IOS.

Urmărește ce se întâmplă 24 din 24 de ore la ZU pe platforma Visual Radio pe care o găsești pe radiozu.ro.

Revezi cele mai interesante momente foto și video pe platformele social media Radio ZU (Facebook , YouTube și Instagram).