Românii vor plăti de patru ori mai mult la facturile la energie. Care este semnalul de alarmă tras de specialiști

Publicat: 10/10/2022 | 17:59
Factură de energie neașteptată de la ENEL

Dacă până acum, facturile mari la energie au adus în pragul disperării mai mulți români, problemele nu se opresc aici. Iarna aceasta ar putea fi una extrem de grea pentru cei care locuiesc la bloc și aleg să-și încălzească locuințele cu energie electrică, din cauza închiderii unor sisteme de termoficare din România. Iată ce spun specialiștii.

Se anunță vremuri și mai grele. Pentru unii români, facturile la energie ar putea fi cât salariul minim pe un an de zile, după regularizarea din februarie 2023. Asta din cauză că, unele orașe din România se confruntă cu problemele privind închiderea sistemelor de termoficare, iar din acest motiv, oamenii aleg să se încălzească cu centralele pe bază de energie electrică.

„Salariul minim net pe un an de zile, doar pentru a-ți achita factura care va veni la energie electrică după regularizarea din februarie 2023. Închiderea unor sisteme de termoficare din România, înseamnă refugierea oamenilor în a se încălzi cu energie electrică. Există orașe unde sistemele de termoficare sunt în prag de colaps și posibil să nu mai funcționeze în această iarnă”, a explicat Dumitru Chisăliță, expert în energie, pentru Observator.

Românii vor plăti mai mult pentru facturile la energie dacă vor trebui să-și încălzească locuințele cu centrale  electrice

(CITEȘTE ȘI: Suma incredibilă pe care a plătit-o Ministrul Energiei, Virgil Popescu, pentru facturile la gaze și curent: „Încerc să ajung la independență energetică”)

Iarnă grea pentru români

Mai mult decât atât, expertul a mai menționat că, oamenii vor putea să plătească de 4 ori mai mult la facturile la energie, din cauza acestor probleme cu sistemele de termoficare.

„Vom realiza o simulare la ce s-ar întâmpla în situația în care în această iarnă locuitorii unor apartamente vor fi obligați să apeleze la radiatoare și boilere electrice, pentru a se încălzi sau a-și prepara apă caldă menajeră, ca urmare a opririi sistemului de încălzire centrală”, a mai explicat expertul, pentru sursa menționată anterior.

„OUG 119 condamnă locatarii blocurilor care vor rămâne fără energie termică, că aceştia sunt puși în situația de a avea costuri lunare de 4 ori mai mari decât în anul 2021, dar vor ajunge și la o regularizare în luna februarie 2023 care va însuma 12 salarii minime nete pe economie, adică o persoană singură care locuiește într-un apartament de 4 camere ar trebui să-și dea tot salariul din anul 2023 doar pentru regularizarea la energie din luna februarie 2023”, a încheiat Dumitru Chisăliță.