Angajaţii firmelor care se ocupă cu alimentarea bancomatelor diferitelor bănci din România se confruntă cu o situaţie demnă de filmele de comedie. În aparate sunt blocate pe zi ce trece tot mai multe carduri de…sănătate.
Orice bancomat poate reţine cardul unui utilizator, care spre exemplu, a introdus PIN-ul greşit de trei ori, acesta urmând să fie restituit ulterior la ghişeu persoanei în cauză. Numai că de data aceasta, în bancomate se aflau cele mai noi carduri de pe piaţa din Romania, dar care n-au nici o legătura cu băncile, şi anume…cardurile naţionale de sănătate emise de CNAS.
Şe aşteptau să scoată 500 de euro!
Cea mai plauzibilă explicaţie este însă, că oamenii care nu au fost suficient de bine informaţi au crezut ca acestea sunt ataşate unui cont şi pot retrage bani de la bancomat, sub forma unui credit. Banii ar fi variat intre 100 şi 500 de euro, bani europeni, credeau posesorii cardului.
Alţii au plecat urechea la zvonuri potrivit cărora de pe acestea se pot achiziţiona gratis medicamente de la farmacii, sau diverse obiecte de la cimercianti. O altă variantă este că posesorii lor le-au confundat cu cel bancar, pentru că cele două categorii sunt asemenătoare, ambele au cip, singura diferenţă fiind că cel bancar are în plus şi o bandă magnetică.