Romanii se inghesuie la strandurile ungurilor
Atractie. Preturile si conditiile excelente oferite de strandurile situate de cealalta parte a frontierei atrag zilnic mii de romani din nord-vestul tarii Mihai Bledea Preferatul satmarenilor si maramuresenilor este strandul Atlantika din Vasarosnameny, de care ne desparte numai o ora de mers cu masina, in timp ce aradenii si bihorenii merg cu miile la strandul din Gyula. „Uneori, dupa-amiaza, la ora de varf, as face o ora din cartier si pana la strandul din Satu Mare, ca trebuie sa trec podul. Asa ca mai bine vin aici”, spune Marian Rusu, un satmarean de 35 de ani pe care l-am gasit la Vasarosnameny. Oferta strandului Atlantika este net superioara oricarei atractii pe care romanii ar gasi-o la zonele de agrement de la noi. Atractia suprema o constituie bazinul cu valuri si cel cu hidromasaj, pline ochi de lume de dimineata pana seara. Cei mici, care in Satu Mare au doar un bazin termal destul de rudimentar, gasesc dincolo de granita doua bazine, unul cu un tobogan de 20 de metri si un al doilea cu barcute pe care le pot conduce singuri. Acestia pot asista la reprezentatii cu papagali sau foci, spectacole incluse in pretul biletului de intrare. Tobogane de viteza, altele amenajate pentru alunecari pe placi de bodysurf sau in spirala sunt alte atractii pentru adulti la care patronii zonelor de agrement din majoritatea judetelor din nordul tarii noastre inca viseaza. – Cazare/noapte – 32 de lei (2.500 de forinti) la cabana, 100 de lei (8.000 de forinti) la hotel – Bilet strand – 26 de lei (2.000 de forinti) pentru adulti, si 20 de lei (1.500 de forinti) pentru copii – Racoritoare – preturi cu circa 20% mai mari ca in Romania (3,5 lei 0,5l racoritoare, 2 lei 0,5 apa minerala) – Bere – de doua ori mai scumpa, 5 lei paharul (400 forinti) – Inghetata – o cupa e cu 20 de bani mai mult ca in Satu Mare (150 de forinti). – Pizza – intre 15 si 17 lei (1.200-1.500 de forinti)