Românii pot primi câte 3.000 de lei. Cine poate aplica până la 31 iulie 2022

Publicat: 09/06/2022 | 16:29

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunțat un nou program: Rabla Local. Termenul de înscriere pentru Programul Rabla Clasic și Rabla Plus a fost prelungit. Ministerul Mediului a publicat un ghid în care sunt prevăzute condițiile pentru casarea autovehiculelor.

Conform informațiilor transmise de Administrația Fondului de Mediu, românii se pot înscrie până la data de 31 iulie 2022 pentru Programul Rabla Clasic și Rabla Plus. Anunțul este valabil atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice. 

Suma de 3.000 de lei poate fi primită direct de la primăria de care aparțin, pentru persoanele care au mașini mai vechi de 15 ani și doresc să le caseze. Banii nu trebuie neapărat să fie folosiți pentru achiziționarea unui alt autovehicul. (CITEȘTE ȘI: Un pod din România s-a prăbușit la doar 9 luni după ce a fost reparat. Mașinile au căzut în apă cu tot cu șoferi)

Condiții Rabla Clasic, Rabla Plus și Rabla Local 

Pentru a putea înscrie autovehicule în programele de tip rabla, este necesar ca acestea să îndeplinească următoarele condiții

  • sunt înregistrate în evidențele fiscale ale UAT solicitant;
  • la data participării în Program au o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;
  • au norma de poluare Euro 3 și/sau inferioară;
  • sunt înmatriculate în România de cel puțin 3 ani.

Pentru ca solicitantul să fie eligibil la programele de tipul rabla, este nevoie să:

  • aibă domiciliul sau reședința în România, pe raza primăriei la care face solicitarea;
  • dețină un autovehicul uzat înmatriculat pe numele lor și să fie în evidențele fiscale ale primăriei respective;
  • nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat și bugetul local;
  • nu folosească aceeași mașină pentru a obține diverse alte finanțări, inclusiv prin Rabla Clasic sau Rabla Plus;
  • nu aibă condamnări definitive pentru infracţiuni împotriva mediului. (CITEȘTE ȘI: Povestea cutremurătoare a unui bărbat. Femeia pe care urma să o ceară în căsătorie a fost spulberată de o mașină)
Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult