Românii pot primi 2.500 de lei de la guvern! Cine beneficiază de acești bani
Românii pot primi 2.500 de lei de la guvern. Iată cine beneficiază de acești bani și în ce condiții.
Cei care au lucrat în regim de telemuncă pot primi 2.500 de lei de la guvern pentru achiziţionarea de echipamente IT, cu o singură condiție. Cel care vrea să intre în posesia banilor trebuie să fi lucrat minimum 15 zile lucrătoare în regim de telemuncă, pe perioada stării de urgenţă.
O altă măsură se referă la sprijinirea reducerii cu până la 50% a timpului de lucru al angajaţilor.
Bugetul estimat, 2,5 miliarde de lei
Dacă apelezi, ca angajator, la reducerea timpului de muncă pentru angajat tu îl vei plăti cu 50% din salariu, iar statul oferă o indemnizaţie de 75% din diferenţa dintre salariul iniţial şi salariul de după modificarea programului de muncă.
De exemplu, pentru un salariu net de 4.000 de lei, avem un total de 6.800 de lei brut. După modificarea programului la 50%, angajatorul va plăti 3.400 de lei din brut , iar statul 75 % din 3.400 de lei, adică 2.550 de lei.
Concret, dintr-un salariu brut de 6.800 de lei, cu program redus la jumătate, brutul tău scade cu doar 12,5 % – 5.950 de lei. Din netul de 4.000, vor ajunge la tine în mână circa 3.400 de lei, dacă angajatorul tău apelează la această măsură, scrie Antena 3.
Bugetul estimat pentru pachetul de măsuri este 2,5 miliarde de lei şi pot beneficia până la 700.000 de angajaţi.
Foto: Inquam Photos