În cursul zilei de astăzi, 14 iulie 2013, Primăria Constanța a prezentat noul logo al stațiunii Mamaia. De asemenea, există și un nou slogan: „Unde distracția întâlnește marea”. Investiția a costat 16.000 de euro, însă românii se arată nemulțumiți de modul în care arată imaginea.
Începând de astăzi, „perla litoralului românesc” are nou logo și slogan. Primăria Municipiului Constanța a anunțat noua imagine care reprezintă cea mai populară stațiune de pe litoral, Mamaia, prin intermediul unei postări pe Facebook.
„Începând cu această vară, stațiunea Mamaia va fi reprezentată de o nouă identitate de brand. Proiectul include, pe lângă logo și slogan, care vor fi utilizate în mod oficial pentru a identifica destinația, o strategie de repoziționare în piață și o serie de acțiuni menite să îmbunătățească imaginea stațiunii. Inițiativa de creare și implementare a unei noi abordări în marketing și comunicare pentru Mamaia aparține Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța, o asociere constituită de autoritatea locală și patronatele din turism, pentru gestionarea activităților de promovare a stațiunii”, se arată în anunț.
Noua identitate de brand este prezentată ca fiind un concept care cuprinde simboluri emblematice ale stațiunii, iar noul slogan reprezintă reputația pe care și-a câștigat-o Mamaia în ultimii ani.
„Noul logo, conceput într-o estetică minimalistă, încorporează simboluri emblematice ale destinației, reinterpretate cu o abordare actuală. Culorile răsăritului de soare din mare au fost alese că reprezentative pentru imaginea stațiunii, astfel, noul brand va fi reprezentat printr-o îmbinare de oranj, galben, albastru marin și bleu. Sloganul asociat noii imagini a stațiunii «Unde distracția întâlnește marea», exprimă succint propunerea unică de valoare a brandului și urmărește să facă tranziția între reputația stațiunii că loc de distracție și oferta să reală, o destinație care oferă cadrul în care fiecare turist își poate trăi experiența personalizat”, se mai arată în postare.
Mulți dintre români s-au arătat nemulțumiți de modul în care arată noul logo al celei mai populare stațiuni de pe litoral, care a costat nici mai mult, nici mai puțin de 16.000 de euro.
„Ia uite, maică, ce logo minunat au găsit pentru stațiunea Mamaia. Deja îl fură resorturi de 5 stele! Nu aveți bani de niciunele, dar îi faceți cadou unde vrei și unde nu vrei! Mă apuc de scris, că cică am talent! V-ați prins, da? Altă achiziție cu dedicație!”, a scrisFelicia Ovanesian, fost city manager al Constanței.
„Care logo, că e furat.”
„Ce, nu face 80.000 de lei?! Haterilor! O poză cu mingea aia de volei din Outcast cred că mergea mai bine.”
„Pe asta ați dat 80.000 de lei?!”, sunt câteva dintre reacțiile celor care au văzut postarea respectivă.