Românii își pot recupera acum banii de la Enel! Amendă uriașă din partea ANPC și răspunsul companiei
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a luat măsuri drastice în privința companiei Enel Energie SA și a amendat-o cu peste 52 de milioane de lei. Motivul principal: nu a facturat consumul lunar de energie electrică la tarifele prevăzute în legislaţie. Inspectorii ANPC îi îndeamnă pe românii păgubiți să meargă la Enel pentru restituirea diferențelor.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a făcut un control amănunțit, la jumătatea lunii septembrie, în compania Enel Energie SA, unde au constatat mai multe nereguli. Comisarii ANPC au sancționat furnizorul cu peste 52 de milioane de lei (circa 10 milioane de euro), pentru că nu a facturat consumul lunar de energie electrică la tarifele prevăzute în legislaţie. Inspectorii i-au îndemnat pe românii afectați de acest lucru să se adreseze companiei Enel pentru restituirea diferențelor.
“Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 52.019.254,19 lei (10.403.850,83 euro), operatorul economic Enel Energie SA, pentru nerespectarea prevederilor art 1, alin 1 (1), lit. a) şi b) din OUG 27/2022, privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, în perioada 1.04.2022 – 31.03.2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energie cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în informarea făcută de ANPC.
CITEȘTE ȘI: COMISIA EUROPEANĂ A APROBAT PRELUAREA ENEL ROMÂNIA DE CĂTRE GRUPUL PPC DIN GRECIA
Ce au constatat comisarii ANPC, în urma controlului
Facturarea consumului lunar de energie electrică din februarie 2023 nu s-a făcut conform legislației, adică la prețul final de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, atunci când consumul lunar este între 93 kWh – 100 kWh, ci la un preţ final al energiei electrice mai mare de 0,80 lei/kWh.
Facturarea în fiecare lună a consumului de energie electrică în cursul anului 2023 nu s-a realizat potrivit legislației, pentru consumurile lunare cuprinse între 255,01 kWh şi 300 kWh. Primii 255 kWh trebuie să fie facturați la prețul final de maximum 0,80 lei/kWh, TVA inclus, iar în cazul în care consumul lunar depăşeşte 255 kWh trebuie facturat la preţul de 1,30 lei/kWh, TVA inclus.
Nici facturarea lunară a consumului de energie electrică în anul 2023 nu s-a făcut potrivit legislației în vigoare, pentru consumurile lunare cuprinse între 100,01 kWh şi 255 kWh. Aceștia trebuiau facturați la un preţ final al energiei electrice de maximum 0,80 lei/kWh.
“Aceasta afectează, conform punctului de vedere oficial al Enel Energie SA, 303.196 locuri de consum, pentru lunile ianuarie-august 2023, la o categorie între 19.000 şi 44.000 locuri de consum/lună, ceea ce a generat un prejudiciu asumat oficial de operatorul economic, în valoare de aproximativ 3.536.929 lei/lună pentru perioada menţionată. Acest fapt demonstrează că un număr de până la 44.000 de consumatori casnici români sunt afectaţi direct de calculul defectuos al facturilor, realizat de operatorul economic de la începutul anului până în prezent”, a transmis ANPC.
Ce spune compania Enel, după amenda primită de la ANPC
Furnizorul de energie electrică susține că nu a primit încă decizia de sancționare, însă imediat cumva intra în posesia acesteia, o va contesta pe cale legală. Reprezentanții companiei au de gând să ajungă în instanță, pentru că nu sunt de acord cu sancțiunea impusă de ANPC. Enel a primit o amendă de circa 10 milioane de euro, în urma unor nereguli constatate de comisarii de la Protecția Consumatorilor.
„Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind o sancțiune aplicată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) societății de furnizare Enel Energie, facem următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice:
Enel Energie a acordat o deosebită atenție aplicării măsurilor legislative privind sprijinul clienților de energie, adoptate de către autorități în ultimii ani pe fondul creșterii prețurilor energiei la nivel european.
Astfel, echipele companiei au depus în ultimii circa doi ani eforturi semnificative și susținute pentru a implementa aproape 20 de schimbări ale sistemului de facturare a clienților, în vederea respectării repetatelor modificări de legislație primară și secundară în domeniul energiei.
Întrucât legislația la care facem referire, astfel cum a fost ea adoptată, nu acoperă toate situațiile apărute în activitatea de furnizare și particularitățile de consum ale tuturor clienților, în repetate rânduri am solicitat clarificări și am purtat discuții cu autoritățile care coordonează și reglementează domeniul nostru de activitate.
Toate aceste demersuri au avut ca scop clarificarea modalităților de aplicare a diverselor acte normative sau prevederi apărute, pentru a asigura un tratament corect și echitabil al clienților. În urma acestor discuții, au fost acceptate de către reprezentanții instituțiilor relevante pentru domeniul furnizării de energie electrică inclusiv modalitățile de aplicare a legislației în anumite situații rare, neprevăzute expres de lege.
În ceea ce privește situația de față, reprezentanții Enel Energie au fost informați de către ANPC asupra faptului că Autoritatea a primit un număr de 4 sesizări. Astfel, pentru clienții care au o citire sau autocitire a indexului în interiorul perioadei de facturare, pentru a determina consumul total se utilizează, conform prevederilor legale actuale, o medie zilnică de consum pentru perioada pentru care nu există citire. În cazul lunii februarie, care are un număr redus de zile, această medie este mai mare decât în cazul celorlalte luni, astfel că, pentru un număr extrem de redus de clienți, acest lucru a dus la trecerea în tranșa de consum următoare. În cazul multor sesizări în care existau dubii privind indexul, am stornat facturile și am aplicat prevederile favorabile clienților.
Aceste situații, deși cu frecvență deosebit de redusă, au apărut ca urmare a aplicării reglementărilor legale, iar instituțiile relevante din domeniul nostru de activitate nu au sesizat vreun aspect care să contravină acestora. Cu regret constatăm că diverse instituții ale statului au interpretări diferite ale legislației și celorlalte prevederi aplicabile în domeniul energiei și nu ajung să coreleze activitățile lor, pentru a oferi claritate atât clienților, cât și companiilor din domeniu.
Menționăm că Enel Energie nu a primit până în prezent decizia de sancționare, urmând ca, după ce va intra în posesia acesteia, să urmeze căile legale de contestare. Ne menținem angajamentul de a participa la toate consultările la care vom fi invitați, cu toate instituțiile relevante, pentru a obține coerență în aplicarea prevederilor legislative în continuă schimbare, pentru a asigura o relație corectă și transparentă cu clienții noștri.
Contăm pe aceeași deschidere din partea partenerilor noștri instituționali, despre care considerăm că au aceleași obiective în vederea protejării clienților și ne rezervăm dreptul de a ne apăra, în sistemul juridic, de orice interpretare abuzivă a prevederilor legale”, se arată într-un comunicat transmis de Enel.