Uraganul Ian a „măturat”, pur și simplu, locuințele oamenilor din Florida. Peste 2,5 milioane de cetățeni se află în pericol, printre aceștia, numărându-se și câteva zeci de mii de români. În plus, din cauza uraganului, peste un milion de gospodării au rămas fără electricitate.
Încă de ieri, peste 2,5 milioane de persoane se află în pericol, după ce uraganul Ian a lovit Florida, cu rafale de 225 de kilometri la oră. Printre aceștia se află și câteva zeci de mii de români, care, fie lucrează, temporar, în zona respectivă, fie s-au stabilit acolo. De asemenea, peste un milion și jumătate de gospodării au rămas fără curent electric. Tornadele și inundațiile au „măturat” totul în calea lor.
Autoritățile au tras un semnal de alarmă și le recomandă cetățenilor să rămână la adăpost, iar, în cazul în care se impune plecarea forțată din zonele respective, să urmeze sfaturile salvatorilor.
”Pregătiţi-vă şi nu subestimaţi forţa acestei furtuni! Dacă autorităţile locale vă spun să evacuaţi, vă rog să ascultaţi! Decizia poate fi diferenţa dintre viaţă şi moarte!”, a transmis Deanne Criswell, şef agenţie situaţii de urgenţă.
Vezi și URAGANUL MICHAEL. ”MONSTRUL” A LOVIT FLORIDA! VÂNT: 250 KM/H, PLOI: 300 L/MP (VIDEO)
Furtuna de gradul IV a provocat pagube uriașe, lucru ce poate fi observat și în imagini. Orașul Naples a fost pur și simplu înghițit de ape, iar Insula Sanibel a fost inundată complet. Nici Fort Myers nu a fost iertat din calea uraganului Ian.
Autoritățile au declarat stare de urgență în Florida. Printre persoanele afectate de furtuna tropicală se află și o comunitate mare de români.
”Cam aşa arată uraganul. Deja a început!”, ”Aoleu! Ne zboară! Hai cu Doamne Ajută!”, sunt cuvinte rostite de românii din Florida.
Printre românii afectați de situația din Florida se numără și Cristian Dascălu, un tânăr aflat într-o călătorie de afaceri. Acesta a spus, potrivit observatornews.ro: ”Prezenţa lui (a uraganului – n.r.) se simte chiar dacă traiectoria preconizată este undeva la 400 de kilometri de oraş. Se simt vânturi destul de puternice. Dacă vă uitaţi la palmierii din spatele meu astea e poziţia în care stau non stop”.
Sursă foto: capturi video Youtube / Twitter