Românii aveau un soi de “Glovo” încă din anii ’70. Cum comandai acasă mâncare și băutură, pe vremea comunismului

Pandemia i-a încurajat pe mulți oameni să își facă online cumpărăturile. Ce nu știu unii însă este că acest lucru se practica încă de pe vremea comunismului. Nu erau pe atunci firme precum ”Glovo” sau ”Bringo”, dar exista Casa de comenzi. Serviciile de livrat alimente nu sunt, așadar, de ieri de azi. Încă de pe vremea lui Ceaușescu, românii aveau oportunitatea de a face cumpărături stând acasă. Cum era posibil, în urmă cu 50 de ani?

Ei bine, statul punea la dispoziția locuitorilor diferite case de comezi, care se ocupau cu distribuirea alimentelor la domiciliu. Pentru a beneficia de acest serviciu, oamenii sunau la un număr de telefon, la care răspundea, foarte, foarte greu, un operator.

Magazinul ”Sora” din Cluj-Napoca era, de exemplu, unul dintre cel mai accesate de către români. Din cauza comenzilor multiple, însă, cumpărătorii ajungeau să aștepte ore în șir până reușeau să ia legătura cu un angajat.

(VEZI ȘI: SCENE HALUCINANTE PE SPLAIUL INDEPENDENȚEI, FILMATE DE UN MARTOR! CINE ESTE AGRESORUL BICICLISTULUI DE LA GLOVO, CĂRAT 1,4 KM PE CAPOTA MAȘINII)

Iar livratorii arătau complet diferit față de cei din ziua de azi. Potrivit foștilor clienți, vestimentația curierilor, din anii ‘70 semăna mai degrabă cu o uniformă de ofițer KGB.

Ce restricții aveau clienții, după ce reușeau, cu greu, să dea de un operator

Produsele erau aduse cu mașini speciale și, ulterior, transportate cu căruciorul. Laptele, făina și mălaiul erau cele mai solicitate alimente.

Fiecare persoană avea dreptul la o comandă limitată, în ceea ce privește cantitatea de carne. Case de comenzi existau și în București, sub numele ”Minerva” și ”Albina”. Comparativ cu ”Glovo”, comenzile făcute în urmă cu cinci decenii veneau însă după câteva zile.

„Stăteam la telefonul ăla câteva ore bune: suna veșnic ocupat. Era și normal, din moment ce un milion de alți bucureșteni făceau fix același lucru simultan.

Anumite alimente «strategice» (carnea, de pildă), puteau fi cumpărate în limita a unu-două kilograme. Dacă găseai pui, mai mult de unul singur nu primeai”, povestește o cumpărătoare din acele vremuri.