Românii au talent, sezonul 9. O gimnastă cu proteză la piciorul drept i-a cutremurat pe jurații show-ului de la Pro TV.
S-au scurs momente emoționante în timpul primei ediții de la “Românii au talent”, sezonul 9! O copilă de 15 ani i-a făcut pe jurații show-ului suprem de la Pro TV, dar și pe spectatorii din sală să aibă lacrimi în ochi! Ea s-a prezentat cu un număr de gimnastică, deși la piciorul drept avea o proteză.
Emma Neagu, fiica de 15 ani a unor români stabiliți în Toronto, a oferit o lecție incredibilă de viață la “Românii au talent”, sezonul 9. Diagnosticată cu cancer osos în urmă cu doi ani, ea nu a renunțat nicio clipă la lupta pentru viață și la pasiunea ei: gimnastica. Înainte să primească vestea cumplită de la medici, ea era sportivă de performanță. Pe tot parcursul prestației sale, jurații show-ului de la Pro TV au avut lacrimi în ochi.
“Emma Neagu. Sunt din Toronto, Canada. Mi-am dorit foarte mult să împărtășesc pasiunea mea pentru dans și gimnastică. Aș vrea să-i ajut pe copiii care luptă cu cancerul. (…). Acum doi ani am fost diagnoticată cu cancer osos și a trebuit să îmi amputeze piciorul. (…).”, a declarat adolescenta pe scena de la “Românii au talent”.
“Nu știam cum să procedez, dar dacă ai vorbit înseamnă că ești un om puternic. (…). Să văd un copil în fața mea cu o astfel de atitudine mi se pare dincolo de orice închipuire”, a spus Florin Călinescu.
Ulterior, Florin Călinescu a întrebat-o pe concurenta de la “Românii au talent” dacă s-a vindecat complet, iar ea a evitat răspunsul spunând că se simte foarte bine și că face tot ce îi place, însă analizele nu arată întocmai acest lucru. În culise, mama Emmei i-a mărturisit lui Pavel Bartoș cum stă, de fapt, situația: “În decembrie, pe 20 decembrie, a mai ieșit ceva la radiografie. Ea a mai avut două operații la plămâni”.
Citește și: Jurații de la “Românii au talent” au fost șocați de numărul unei rusoaice cu multe kilograme în plus
“Obstacolele în viață sunt făcute ca să fie depășite (…). Viața e frumoasă și merită trăită indiferent de situație”, a punctat Andi Moisescu.
“Este admirabil mesajul pe care îl transmiți. Probabil că acasă sunt milioane de oameni îi situația ta și tu le dai un exemplu. Bravo, te admir”, a spus Andra cu vocea sugrumată.
Deși avea posibilitatea de a-și salva piciorul, Emma a preferat să-i lase pe medici să i-l amputeze, pentru a se dedica în continuare pasiunii sale: “Eu cred că am făcut alegerea bună, eu voiam să fac în continuare gimnastică și dans. Mult timp m-am întrebat de ce eu, de ce eu, dar nu ajută să întrebi așa ceva și lupți în continuare, că nu ai ce să faci. Eu zic că gimnastica mi-a dat puterea, nu știu dacă neapărat mi-a salvat viața, dar mi-a dat puterea să trec peste chestia asta”.
Emma Neagu, una dintre concurentele de la “Românii au talent” 2019, a trecut în etapa următoare cu câte un “DA!” din partea juraților.