VECHIME. Primul Brevet Regal pentru inovatii a fost acordat secolul trecut unui inventator din Tecuci Centenar. Prima inovatie autohtona a fost o masinarie de spalat haine, care a primit Brevetul Regal, cu o suta de ani in urma Alexandra Ariciu Spalatoria „Stefania” a capitanului Ion Constantinescu din Tecuci a primit, pe 28 martie 1906, primul certificat pentru inventii de la noi din tara. Ceea ce se breveta prin aceasta distinctie era constructia unui masini industriale, aparat cu care capitanul din Tecuci isi deservea clientii. Aceasta masinarie, revolutionara pentru secolul trecut, avea atat parti din otel, cat si componente din lemn. Descrierea originala facuta in acele timpuri arata ca „masina de spalat” avea printre altele „umeri”, roti, stinghii, osii, „maini” si „fuse”. De atunci si pana acum, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) a acordat si a inregistrat un numar mai mare de 121.000 de inventii, care mai de care mai utile si, in acelasi timp, trasnite. De la zgarda pentru caini cu semnalizare pe timp de noapte, care ajuta la identificarea mai usoara a animalului de companie, la scaunul care se face masa, toate sunt accesibile publicului interesat prin biblioteca OSIM. O alta inventie cel putin interesanta arata obsesia romanilor pentru pastrarea intimitatii pe vremea regimului comunist. In anul 1990, a fost inregistrata inventarea primului aparat de secretizare a convorbirilor telefonice, care functiona prin cuplarea in paralel pe alta linie telefonica. Aparatul avea ca obiect protectia informatiilor transmise in cazul in care se incerca ascultarea de catre persoane neautorizate a convorbirii respective. Specialistii de la OSIM ne-au declarat ca, in ultima vreme, a scazut numarul inventiilor declarate, acest lucru putand insemna ca romanii s-ar afla intr-o oarecare „pana de idei”.