“Romanian Design Week” și-a deschis porțile, iar vedetele comentează evenimentul! Cătălin Anchidin: “Este un must să vedeți…”
„Romanian Design Week” și-a deschis porțile joi, 12 mai, la Combinatul Fondului Plastic din București. Prezențe insolite și-au făcut loc la expoziția care va dura până pe 22 mai, iar CANCAN.RO a surprins, în cele mai mici detalii, atmosfera boemă, care plutea în aer. De la eveniment nu puteau lipsi nici vedetele, care au aruncat un ochi la cele expuse, bucurându-și sufletele, spre deconectarea de la cotidianul din ce în ce mai alert. Una dintre atracțiile serii a fost instalația IQOS, care a i-a purtat pe „artiștii” de ocazie prin senzații intense.
Printre numele celebre întâlnite la „Romanian Design Week” s-au numărat Ileana Badiu, Cătălin Anchidin, comentatorul filmelor de la „Neatza”, precum și Florin Dobre, cu o atitudine dandy, relaxată, așa cum ne-a obișnuit. Atmosfera generică a fost una de euforie, din toate punctele de vedere, mulțimea bucurându-se că, după o perioadă prohibitivă din punct de vedere al evenimentelor, 2022 a venit cu un aer fresh, înțesat de gustul libertății.
“Oamenii sunt avizi de cultură…”
Tematica dezvoltată de „Romanian Design Week” în colaborare cu brand-ul IQOS a fost #forward, aspect care s-a simțit din plin la nivelul interacțiunilor dintre cei prezenți. S-a văzut, s-a plăcut, s-a socializat. Ambianța a fost ca de festival, bucuria oamenilor de a fi împreună evidențiindu-se prin zâmbete sincere și priviri optimiste către viitor.
Acest fapt a fost surprins și în discursul Ileanei Badiu, vizibilă în mulțime datorită atitudinii degajate, dar și culorilor puternice pe care le-a asortat, cromatică specifică verii ce va să vină curând.
„Aia e, că s-a dat drumul la treabă. Practic, este o invazie de evenimente și suntem într-un periplu de la unul la altul, că, după doi ani de stat, acum ne bucurăm cu toții că ieșim în lume! Acest eveniment deja are o tradiție, e la a 10-a ediție, ceea ce este absolut fabulos și ceea ce au reușit oamenii ăștia să consruiască cu Romanian Design Week este incredibil.
Da, oamenii sunt avizi de cultură, sau de lucruri care au esență! Cred că, deocamdată, încă este o zonă nișată și poate că, cu asemenea evenimente, ca cel de ieri și cel de astăzi și nu numai, oamenii vor fi educați spre a merge și spre alte zone, mai culturale, să zicem!”, ne-a declarat Ileana Badiu.
(CITEȘTE ȘI: GALERIE FOTO | EXPOZIȚII INEDITE LA ROMANIAN DESIGN WEEK!)
„Cei de la IQOS au făcut «nebunia» asta cu galeria H3…”
Un alt personaj camuflat în multitudinea de oameni boemi este nimeni altul decât Cătălin Anchidin, cel pe care publicul îl recunoaște datorită aparițiilor din matinalul de la Antena 1, unde comentează cele mai noi apariții cinematografice, dar și creațiile ce au făcut istorie pe marile ecrane. Prezent la unul dintre punctele „IQOS”, criticul de film ne-a mărturisit ce l-a impresionat cel mai tare la expoziția de artă de la „Romanian Design Week”:
„Am venit să văd ce se întâmplă cu noii designeri, foarte mișto! Multiverse-ul de la IQOS, superb! Dacă ai mai văzut și «Doctor Strange» weekend-ul trecut în cinema, experiența este perfectă! Pentru că și «Doctor Strange» se întâmplă tot în Multiverse, cei de la IQOS au făcut nebunia asta cu galeria H3, așa că dacă veniți la Romanian Design Week, este un must să vedeți toată instalația pe care au pus-o băieții aici în scenă!”
Cătălin Anchidin a mai abordat și tema relației pe care o are cu Irina Margareta Nistor.
„Eu și cu Irina Margareta Nistor suntem buni prieteni, întâmplarea face ca, acum câțiva ani, să fi lucrat împreună pe un proiect. Și iată că ușor, ușor suntem și parteneri, uneori de emisiuni, alteori parteneri de vizionare în cinematografe.
Noi avem o relație foarte foarte specială!”, a conchis Cătălin Anchidin, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de comunicare din filmul românesc.
Pentru o experiență integrală a evenimentului prezentat mai sus, accesați galeria video, sau vizitați expoziția de la Combinatul Fondului Plastic, până pe 22 mai!
(VEZI ȘI: IQOS ȘI QREATOR BY IQOS SUSȚIN CREATIVITATEA PRIN PARTENERIATUL CU ROMANIAN DESIGN WEEK)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: CANCAN.RO
This browser does not support the video element.