Romania va fi republica semiprezidentiala
CONVINGERE. Traian Basescu afirma ca romanii vor in continuare sa-si aleaga presedintele prin vot direct, nu prin electori Comisia prezidentiala de analiza a Constitutiei a prezentat ieri o serie de propuneri privind adaptarea primei legi a tarii la mersul actual al vremii. Presedintele Traian Basescu a selectat dintre acestea zece propuneri care, spune el, corespund viziunii sale. Arpad Dobre Printre propunerile inaintate de Comisia prezidentiala se numara referendumul obligatoriu si reducerea numarului de judete la 9-12 unitati teritorial administrative. Concret, cele zece optiuni ale presedintelui Traian Basescu au in vedere: – adoptarea unui regim semiprezidential coerent; – definirea mecanismelor dizolvarii Legislativului; – un sistem unicameral; – eliminarea oricarui privilegiu al alesilor care comit fapte penale; – limitarea drastica a reglementarii prin ordonante; – un decupaj administrativ cu 9-12 judete sau regiuni si o autonomie locala veritabila; – recredibilizarea Curtii constitutionale; – introducerea referendumului obligatoriu; – regandirea rolului si structurii CSM; – definirea clara a tuturor drepturilor cetatenilor.
Precizari necesare
Presedintele Traian Basescu a tinut sa precizeze de ce a avut in vedere regimul semiprezidential. „Nu cred ca romanii ar accepta sa abandoneze dreptul de a-si alege direct presedintele”, a spus Basescu, precizand ca mecanismul dizolvarii Parlamentului trebuie pus in acord cu regimul. „Atunci cand negocierea politica nu mai da roade, cetatenii sunt invitati la urne”, a explicat Basescu rostul posibilitatii dizolvarii Parlamentului.