România, sub amenințarea caniculei care ucide oameni în Canada. Avertismentul unui climatolog: „Este o evoluție clară”

Publicat: 01/07/2021 | 19:02
Climatologul Roxana Bojariu spune că este vorba despre un val de căldură fără precedent, care era așteptat de specialiști abia la sfârșitul acestui secol (sursa foto Shutterstock)

Temperaturile record, care au crescut brusc în Canada până la o maximă de 49,5 grade, ucigând peste 200 de oameni, deși specialiștii preconizaseră schimbarea pentru sfârșitul secolului, îi îngrijorează și pe specialiștii în domeniu din România.

Climatologul Roxana Bojariu avertizează că și România riscă să depășească recordul de temperatură de 44,5 grade Celsius în anii sau deceniile care urmează.

„În Canada, acest val de căldură este fără precedent. Practic, a bătut un record, dar nu la zecimi de grad, cum se obișnuiește, ci au existat 3 zile la rând când au fost doborâte pe rând recordurile, la un ecart de 4,6 grade.

Și persistența asta foarte mare spune ceva. În zonă am avut practic un munte de aer cald – și avem încă, chiar dacă el se va deplasa spre estul Canadei, dar efectele rămân”, a adăugat climatolgul, la Digi24.

Citește și: 49.5 grade Celsius în Canada, un nou record. Canicula a ucis zeci de oameni în ultimele 48 de ore

Fenomene fără precedent

„Ce se întâmplă în toată lumea e fără precedent. Deși sunt fenomene individuale, există acest fundal al încălzirii globale care le dă sens. Dacă le luăm împreună, partea lor de severitate comună este legată de schimbarea climei.

Aceste intensități extreme ale fenomenelor, altfel potrivite pentru timpul din an și pentru zonele unde au loc, dar intensitățile sunt ieșite din comun și mai ales că această acoperire provoacă fenomene extreme care au manifestări deosebite față de ceea ce știam acum mai multe decenii”, a adăugat ea.

În 2003, căldura a provocat moartea a 30.000 de morți

Climatologul a amintit de valul de căldură care a lovit Europa în 2003, soldat cu 30.000 de morți. „De atunci, vestul Europei a luat măsuri și deja valurile de căldură din anii mai recenți nu au mai provocat aceleași efecte devastatoare. La fel și în Canada vor trebui luate măsuri. Adaptarea e foarte importantă, pe lângă reducerea emisiilor”, a adăugat ea.

Bojariu spune că și România riscă să se confrunte cu valuri de căldură. „Ne putem aștepta în anii și deceniile care vor urma inclusiv la temperaturi care să doboare recordul maxim al temperaturii în România, cel de 44,5 grade Celsius.

Din păcate, aceasta este o evoluție clară și putem doar să ne adaptăm într-o oarecare măsură, pe lângă aceste măsuri de reducere a emisiilor care ne pot ajuta ca lucrurile să nu devină chiar mai grave decât atât”, a adăugat climatologul.

Ce se întâmplă în Canada

Aproape 500 de persoane au murit din cauza unui val de căldură care a depăşit recordul de temperatură în vestul Canadei şi în nord-vestul SUA. De asemenea, canicula a dus la declanşarea de incendii de vegetaţie.

În Columbia Britanică, au fost raportate cel puţin 486 de decese subite pe parcursul a cinci zile.

„Aceasta a fost o adevărată criză de sănătate care a subliniat cât de periculos poate fi un val de căldură extremă”, a declarat dr. Jennifer Vines, ofiţer de sănătate din judeţul Multnomah. „Pe măsură ce verile noastre continuă să se încălzească, bănuiesc că ne vom confrunta din nou cu acest gen de evenimente”.

Nu rata: Grecia a emis o avertizare de călătorie. Destinația turistică populară pentru români se confruntă cu incendii puternice de vegetație