România se pregătește pentru valul de aer siberian. Ce temperaturi se vor înregistra
România nu a scăpat de temperaturile scăzute și nici de zilele cu ger. Meteorologii anunță că urmează două săptămâni în care vom avea parte de coduri meteo de ger și vreme rea.
„Minimele se vor consemna în special în a doua parte a acestei săptămâni, mai precis de joi noaptea. Până atunci vorbim de o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, mâine și poimâine. Avem două avertizări meteorologice de cod galben valabile până mâine la ora 12.00 când vorbim pentru zona de munte, pentru sudul Banatului, Transilvaniei și Dobrogea de intensificări cu viteze în general de peste 100 de kilometri pe oră, la altitudini de peste 1.800 de metri.
De altfel, până la ora 20.00 sunt în vigoare și două avertizări meteorologice ce tip nowcasting de cod portocaliu pentru județele Alba, Brașov, Sibiu, Argeș, Prahova și Dâmbovița, zona de munte de peste 1.800 de metri, pentru că vântul bate cu putere, rafalele fiind de peste 120 km/h”, a declarat Elena Mateescu, director ANM, în exclusivitate la Antena 3.
NU RATA A OPTA TRANŞĂ DE VACCINURI PFIZER NU A MAI AJUNS ÎN ROMÂNIA! CE S-A ÎNTÂMPLAT CU TRANSPORTUL
Marți și miercuri vremea va fi deosebit de caldă
Marți, valorile termice vor fi apropiate de normalul termic al perioadei în nord și nord-est, dar vor caracteriza o vreme deosebit de caldã pentru aceastã datã în celelalte regiuni. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 3…4 grade în nordul Moldovei și 17…18 grade în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 grad în nordul Moldovei și 9 grade în sudul litoralului. Cerul va fi variabil, ziua, în est şi sud-est, dar va avea înnorări în restul timpului şi al teritoriului. Va ploua în vest și sud-vest, iar seara și noaptea și în nord-vest, local în sud și centru și izolat în rest, iar la altitudini mari, vor fi ninsori şi lapoviţă.
Miercuri, vremea va fi apropiată de normal din punct de vedere termic în nord şi nord-est şi se va menţine deosebit de caldã pentru aceastã datã în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 2…3 grade în nordul Moldovei şi 17…18 grade în regiunile sud-estice, iar cele minime, în scãdere în nord-est, vor fi cuprinse între -4 şi 8 grade. În vestul, nord-vestul şi centrul ţãrii vor fi înnorãri şi va ploua, pe arii mai extinse şi moderat cantitativ în partea a doua a intervalului, iar în rest cerul va fi variabil, cu unele înnorãri şi ploi slabe doar pe arii restrânse. Pe crestele montane vor fi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare, iar în jumătatea de nord a Moldovei condiții de polei.
VEZI ȘI ALERTĂ ALIMENTARĂ ÎN ROMÂNIA. UN DESERT PREFERAT DE COPII A FOST RETRAS DE PE RAFTURILE MAGAZINELOR
Temperaturi minime cuprinse între -12 și 0 grade
Joi, în cursul zilei, valorile de temperaturã vor fi apropiate de cele caracteristice perioadei în nord-vest, nord şi nord-est, dar mai ridicate decât cele normale în rest, cu maxime cuprinse între 3…5 grade în nordul Moldovei şi 17…18 grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei. Noaptea, vremea va intra într-un proces de rãcire accentuatã şi va deveni geroasã, local în vest, centru şi nord, astfel încât temperaturile minime vor fi cuprinse între -12 şi 0 grade. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii, predominant ploi în prima parte a zilei şi apoi mai ales ninsori, pe arii extinse în jumãtatea de vest a ţãrii şi local în rest. Pe arii restrânse, cantitãţile de apã vor fi mai însemnate. Vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificãri în toate regiunile, mai ales dupã-amiaza şi noaptea, cu viteze mari la munte, unde va viscoli ninsoarea.
Vineri, vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţãrii, geroasã noaptea, local în sud-est şi pe arii extinse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -9 şi 3 grade, iar cele minime între -18 şi -7 grade, posibil mai coborâte în depresiuni. Cerul va fi temporar noros şi vor fi ninsori în general slabe, la munte, pe arii restrânse în nord-vest, nord şi centru şi doar izolat în celelalte regiuni. Vântul va continua sã prezinte intensificãri în toate regiunile, cu viteze mari la munte, unde va viscoli ninsoarea.
CITEȘTE ȘI CARE SUNT ORELE DE LINIŞTE LA BLOC ÎN 2021?