Romania s-a cutremurat din nou. Trei seisme in doar patru ore si jumatate
Ora 01: 30
In zona Vrancea a avut loc primul cutremur cu o magnitudine de 3,2 grade pe scara Richter. Seismul s-a produs la o adancime de 85 de kilometri, in localitatile cele mai apropiate de epicentru, Nistoresti, Nereju, Tulnici, Paulesti si Andreiasu de Jos.
Ora 03:22
Doua ore mai tarziu, in Transilvania s-a produs un nou seism cu magnitudinea de 2 grade pe scara Richter. Cutremurul a avut loc la o adancime de cinci kilometri, localitatile cele mai apropiate de epicentru fiind Bretea Romana, Densus, Calan, Salasu de Sus si Hunedoara.
Ora 05:06
La mai putin de doua ore, in zona Vrancei a avut loc o noua descarcare energetica. Cel de-al treilea cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter s-a produs dimineata, la adancimea de 131 de kilometri. Acesta a fost resimtit in localitatile Nereju, Andreiasu de Jos, Nistoresti, Lopatari si Paulesti.
„Cele trei seime sunt normale. Ele vin dupa o pauza a activitatii tectonice de 12 zile. Nu trebuie sa ne panicam pentru ca nu e nimic periculos”, ne-a spus Victorin Toader, seful Centrului de Avertizare Seismologica din cadrul Institutului de Seismologie Aplicata.