România pierde pe final la Hamburg cu Germania!
Reprezentativa României a fost învinsă de Germania, cu scorul de 2-1 (0-1), pe „Volksparkstadion” din Hamburg, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.
„Tricolorii” au deschis scorul prin Ianis Hagi (min.9), însă nemții au reușit să întoarcă rezultatul grație golurilor marcate după pauză de Serge Gnabry (min. 52) şi Thomas Muller (min.81).
„Nici nu vreau să mă gândesc dacă este cel mai frumos gol din cariera mea pentru că plecăm din Germania fără niciun punct. Obiectivul nostru era să luăm cel puţin un punct aici. E normal să fiu dezamăgit pentru că atunci când conduci cu 1-0 la pauză te gândeşti să ţii de scor, să încerci să joci pe contraatac şi să mai marchezi. Noi însă nu am reuşit să marcăm al doilea gol. Când vii într-o deplasare de genul acesta e clar că e greu să scapi fără gol. Eu spun că şi un rezultat de egalitate era bun pentru noi, dar din păcate am primit acel gol din fază fixă şi am pierdut cele trei puncte. Suntem trişti, dar acum trebuie să ne gândim la meciul de luni, trebuie să ne concentrăm doar pe ce avem de făcut la următorul meci”, a declarat Hagi după joc.
În celelalte meciuri din grupă, Islanda a remizat cu Armenia, iar Macedonia de Nord a învins cu 4-0 în Liechtenstein.
Germania este lider în grupă cu 18 puncte, urmată de Macedonia de Nord și Armenia, ambele cu 12 puncte, România fiind pe locul 4 cu 10 puncte.
Luni, România va juca la Bucureşti cu Armenia de la ora 21:45. În celelalte meciuri din grupă se vor duela Islanda – Liechtenstein şi Macedonia de Nord – Germania.