România merge la turneul final al Europeanului de volei feminin!
Selecţionata feminină de volei a României s-a calificat dramatic la turneul final al Campionatului European 2019, după ce a învins echipa Bosniei-Herţegovina cu scorul de 3-2 (25-17, 19-25, 21-25, 25-17, 15-9) în ultimul meci din Grupa F a preliminariilor susținut de „tricolore”.
Voleibalistele noastre au fost conduse cu 2-1 la seturi, dar au reuşit să revină spectaculos şi să obţină calificarea, după o oră şi 55 de minute .
„Tricolorele” s-au impus clar în primul set, cu 25-17, dar au fost dominate în următoarele două, cedate la 19, respectiv 21. În setul patru, care era decisiv pentru tricolore, România a reuşit să rupă echilibrul la 11-11, desprinzându-se la 17-12, reușind în cele din urmă să tranșeze setul cu 20-15, ducând meciul în decisiv.
Tie-break-ul a fost unul de-a dreptul interzis cardiacilor. Gazdele au condus cu 3-2 şi 5-3, însă România a întors scorul, 5-6, după care de la 8-8 au înclinat decisiv balanța în favoarea lor, adversarele nereușind să mai facă decât un punct, setul fiind câștigat de „tricolore” cu 15-9.
Cele mai bune tricolore de la Lukavac au fost Ioana Baciu, 26 puncte, Ana Cristina Cazacu, 13 puncte, Nneka Onyejekwe, 13 puncte.
Înaintea meciului dintre Spania şi Letonia, România ocupă primul loc, cu 13 puncte (n.r. 4 victorii, 2 eşecuri), urmată de Spania, 11 puncte (n.r. 4 victorii și o nfrângere), Bosnia, 9 puncte (n.r. 3 victorii și 3 înfrângeri), Letonia, 0 puncte (n.r. 0 victorii și 5 înfrângeri).
Primele două clasate din grupa F se califică la turneul final al Campiionatului European de volei feminin destinat categoriei seniori, care va avea loc în Ungaria, Polonia, Slovacia şi Turcia, în perioada 23 august – 8 septembrie.
Pentru „tricolore” aceasta este cea de-12-a participare la un Campionat European, cel mai bun rezultat fiind medalia de bronz din 1963, de la prima ediţie.