Abia am trecut în luna decembrie, iar iarna și-a intrat deja în drepturi. Administrația Națională de Meteorologie – ANM anunță că temperaturile scad brusc. Astfel că România este lovită din nou de un val de aer rece.
Elena Mateescu, directorul ANM a explicat cum va fi vremea în perioada următoare. Românii trebuie să se aștepte la nopți geroase în depresiuni. Iar în cursul zilei ar putea să fie și mai frig. De asemenea, vor veni ploi și ninsori. Iar la începutul acestei săptămâni vom avea o vreme mai rece decât de obicei.
Citește și: ROMÂNIA, LOVITĂ DE EL NINO! CUM VA FI AFECTATĂ ŢARA NOASTRĂ? SE ANUNŢĂ O IARNĂ TERIBILĂ
„Masa de aer rece a coborât în zona țării noastre, astfel încât astăzi, cel puțin în jumătatea nordică a țării, temperaturile nu au mai depășit 4 grade Celsius la amiază, după cele 15-16 și chiar 20 de grade Celsius în partea vestică, ieri.
De mâine, această masă de aer va cuprinde și zona de sud și sud-est a țării, astfel încât debutul săptămânii va fi caracterizat de o vreme mai rece decât în mod obișnuit. Vorbim despre maxime de 3-4 grade, inclusiv în Capitală, iar minimele vor fi de -11 grade în zonele depresionare din estul Transilvaniei.
De la mijlocul săptămânii, temperaturile vor mai crește și ne vom apropia de cele normale pentru această perioadă. Vorbim despre maxime între 1 și 8 grade și minime între -5 până la 5 grade.”, a declarat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie – ANM, pentru Digi24.
De asemenea, aceasta a adăugat că un nou ciclon se va forma în Mediterană, motiv pentru care va ninge în zona montană. De asemenea, nu sunt excluse precipitațiile sub formă de ploaie și lapoviță în zonele joase de relief.
Elena Mateescu, directorul ANM a vorbit și despre vremea de sărbători. Mulți români sunt curioși să afle ce temperaturi vor fi de Crăciun și Revelion pentru a concretiza planurile pe care le au.
„Datele pentru 18-25 decembrie, săptămâna Crăciunului, arată o săptămână cu temperaturi apropiate de normal. În schimb, între 25 și 1 ianuarie temperaturile vor fi puțin mai mari decât cele normale pentru acea perioadă.
Cu siguranță lucrurile se mai pot schimba, suntem încă departe. Ne-am obișnuit cu o atmosferă în dinamică și cu contexte sinoptice atât de diferențiate prin aceste alternanțe de la o zi la alta, fie că vorbim despre perioade foarte călduroase, fie că vorbim despre perioade reci, în care trecem de la 20 de grade la 2-3 grade în doar 24 de ore.”, a adăugat Elena Mateescu.
Citește și: ROMÂNIA, LOVITĂ DE UN FENOMEN METEO PERICULOS! ANUNŢ OFICIAL DE LA ANM