Kosovo-România 0-3 în Liga Naţiunilor. Mircea Lucescu a revenit cu victorie
Zi importantă pentru România! Echipa națională ne-a făcut din nou mândri! Tricolorii au învins selecţionata din Kosovo cu scorul de 3-0, după golurile marcate de Dennis Man, Răzvan Marin şi Denis Drăguş, în primul meci din Liga Naţiunilor.
Update 23.25: GOOOOOOOL ROMÂNIA! Denis Drăguș aduce bucurie românilor în minutul 80. Este 3-0 pentru România.
Update 22:55: GOOOOOOOL ROMÂNIA! Răzvan Marin a înscris al doilea gol. Este 2 – 0 în partida România – Kosovo în minutul 50.
Update 22:53: Penalty pentru România în minutul 50! Bate Răzvan Marin.
Update 22:35: Este pauză la meciul România – Kosovo! Scorul rămâne 1 – 0 pentru echipa națională a țării noastre.
Update 22:25: GOOOOOOL ROMÂNIA! Denis Man deschide scorul în minutul 40!
Update 21:42: Oamenii aflați pe stadionul de la Priștina au avut o atitudine ostilă față de tricolori. Suporterii au huiduit pe tot parcursul intonării imnului național al României.
Echipa națională a adus bucurie în inimile românilor de pretutindeni după performanța de la EURO 2024. Tricolorii s-au calificat primii în grupe, după ce au făcut 3-0 cu Ucraina, 0-2 cu Belgia şi 1-1 cu Slovacia. România a fost eliminată în optimile de finală ale competiției, după 0-3 cu Olanda. Ulterior, Edi Iordănescu a transmis că renunță la rolul de selecționer, locul său fiind ocupat acum de Mircea Lucescu.
Echipa de start a României în meciul cu Kosovo
Vineri, 6 septembrie, România luptă pentru o victorie la Priștina, împotriva celor de la Kosovo. Echipa adversă se află pe locul 106 în clasamentul FIFA şi participă pentru a doua ediţie la rând în Liga C din Nations League.
După performanța obținută la EURO 2024, tricolorii sunt încrezători. Echipa de start a României va fi Niță – Rațiu, Burcă, Drăgușin, N. Bancu – M. Marin – D. Man, R. Marin, Stanciu, Mihăilă – Drăguș, potrivit Gsp.ro.
De asemenea, este important de menționat că vom juca în culoarea galben. Sunt așteptați 13.000 de suporteri pe stadionul de la Priștina. Însă, nu a fost permisă participarea românilor, în urma sancțiunii primite de UEFA.
„Ultimele noutăți de la Priștina, înaintea meciului cu Kosovo: jucăm în galben, sunt așteptați 13.000 de suporteri (fără români, în urma sancțiunii UEFA) și, spre deosebire de duelul din 2023, nu sunt șanse de ploaie.”, a transmis echipa națională pe Facebook.
Cine transmite la TV partida România – Kosovo
Românii așteaptă cu sufletul la gură să vadă cum se vor descurca tricolorii în această seară, împotriva celor de la Kosovo. Partida mult așteptată va putea fi urmărită live de la ora 21.45, pe Antena 1.
De asemenea, cei care se află pe drum sau nu au posibilitatea de a urmări meciul la televizor, trebuie să știe că acesta va fi transmis și la radio. Partida România – Kosovo poate fi ascultată la Radio România Actualități.
„Nu rata primul meci al lui Mircea Lucescu pe banca României după 38 de ani! Ora de start în țară este 21:45, iar meciul poate fi urmărit LIVE pe Antena 1 și poate fi ascultat la Radio România Actualități. Fii alături de noi pe Facebook & Instagram Echipa Națională pentru ultimele noutăți de la Priștina!”, au transmis reprezentanții echipei naționale pe pagina oficială de Facebook.
Mircea Lucescu revine la echipa națională după 38 de ani
Edi Iordănescu a anunțat că renunță la rolul de selecționer al echipei naționale, după terminarea EURO 2024. Mircea Lucescu este cel care i-a luat locul și în care românii și-au pus toată încrederea. El a mai fost selecționerul Turciei, iar ultima oară a antrenat echipa Dinamo Kiev.
Mircea Lucescu a convocat 25 de jucători pentru partida din această seară, dar și pentru meciul cu Lituania de pe data de 9 septembrie. Totuși, selecționerul a ales doar 23. Iulian Cristea și Alexandru Chipciu, convocați de la U Cluj, au rămas în afara lotului. Iată tricolorii care luptă în Liga Națiunilor!
- PORTARI: Florin Niță (1), Laurențiu Popescu (12), Ștefan Târnovanu (16)
- FUNDAȘI: Andrei Rațiu (2), Radu Drăgușin (3), Cristian Manea (4), Virgil Ghiță (5), Nicușor Bancu (11), Andrei Burcă (15)
- MIJLOCAȘI: Marius Marin (6), Andrei Artean (8), Nicolae Stanciu (10), Ianis Hagi (14), Răzvan Marin (18), Darius Olaru (21), Deian Sorescu (23)
- ATACANȚI: Denis Alibec (7), George Pușcaș (9), Valentin Mihăilă (13), Florinel Coman (17), Denis Drăguș (19), Dennis Man (20), Alexandru Mitriță (22)