După şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, ministul de Interne, Marcel Vela a anunțat că România o să ofere ajutoare din rezervele Agenţiei Naţionale de Rezerve de Stat Greciei, în contextul crizei refugiaţilor.
În urma solicitării venite prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, o să fie trimise autorităţilor din Grecia: corturi, pături, saci de dormit, saltele și obiecte de îmbrăcăminte. Valoarea totală a ajutorului este de peste un milion de lei.
Miercuri, într-o conferință de presă a fost făcut anunțul conform căruia în contextul crizei migraţiei şi a refugiaţilor, a fost luată decizia de a oferi ajutor Greciei.
„Domnul prim ministru Ludovic Orban a hotărât să oferim ajutor din rezervele Agenţiei Naţionale de Rezerve de Stat. Acest ajutor destinat Republicii Ekene se face în baza solicitării primite prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, sub rezerva acceptării acestuia de către autorităţile elene, conform procedurilor”, a explicat Marcel Vela.
Ministul de Interne a spus că ajutorul constă în 100 de corturi, 400 de pături, 400 de saci de dormit, 400 de saltele, 800 de cearşafuri, 400 de cizme, 400 de pelerine de ploaie, în total „ajutoare într-un cuantum aproximativ de 25 de tone şi 1.050.000 de lei”.
Toate lucrurile o să fie transportate cu susţinerea UE, iar 75 % o să fie suportat de Mecanismul de Protecţie Civilă şi 25 % de Guvernul României.