Trupa The Humans a ratat calificrea în finala Eurovision 2018, după o evoluție slabă în semifinala de joi seara. Cristina Caramarcu și colegii ei de trupă nu au reușit să impresioneze publicul și nu s-au calificat în finala de pe 12 mai 2018. Reprezentații Republicii Moldova, trupa DoReDos, au ajuns trecut de semifinale și vor urca sâmbătă, pe scena de la Lisabona, în marea finală.
URMARESTE FINALA EUROVISION 2018 LIVE, PE CANCAN.RO
Membrii formației „The Humans” au interpretat în această seară piesa „Goodbye” și au fost a doua prestație de joi seară. Cristina Caramarcu și colegii ei de trupă au avut o reprezentație care nu i-a convins pe telespectatori să-i voteze în număr destul de mare încât să obțină puncte suficiente pentru a ajungă în finală. Iată cum au cântat.
Eșecul României la Eurovision este, de altfel, o premieră negativă pentru România, care până acum era una dintre cele şase ţări care au reuşit să se califice în fiecare an în finală, începând cu 2004, când au fost introduse semifinalele Eurovision – cu excepția finalei din 2016, când România nu a participat, fiind descalificată de organizatorii concursului din cauza datoriilor pe care le avea TVR.
Țările calificate joi în finala Eurovision 2018 sunt: Serbia, Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Suedia, Australia, Norvegia, Danemarca, Slovenia şi Olanda. Lor li se alătură Albania, Cehia, Lituania, Israel, Estonia, Bulgaria, Austria, Finlanda, Irlanda şi Cipru, calificate din prima semifinală. Finala Eurovision 2018, care va avea loc sâmbătă, 12 mai 2018.
Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia – sunt calificate direct în finală, alături de ţara gazdă, Portugalia.
UPDATE 23:27 – S-au deschis liniile de vot în cadrul celei de-a doua semifinale de la Eurovision 2018.
UPDATE 23:24 – MELOVIN a venit din Ucraina și a încântat publicul de la semifinală cu piesa Under The Ladder.
UPDATE 23:21 – Slovenia a venit Lisabona cu Lea Sirk, care a cântat Hvala, ne!
UPDATE 23:18 – Vanja Radovanović a venit din Muntenegru. A interpretat piesa Inje, apreciată de publicul de la Lisabona.
UPDATE 23:15 – Suedezul Benjamin Ingrosso a dansat pe scena de la Lisabona. A dansat și publicul pe piesa Dance You Off.
UPDATE 23:08 – Din Letonia a venit Laura Rizzotto, cu o piesă cu un sound melancolic, în ciuda titlului – Funny Girl.
UPDATE 23:03 Anul acesta, Ungaria a venit la Eurovision cu rockeri. Trupa AWS a electrizat publicul cu Viszlát Nyár.
UPDATE 22:58 Pe scenă a urcat Christaelle, cu piesa Taboo. Artista vine din Malta.
UPDATE 22:53 Piesa plină de energie – Light Me Up – a artiștilor din Polonia, Gromee feat. Lukas Meijer, a încălzit publicul.
UPDATE 22:49 Ethno-Jazz Band Iriao reprezintă Georgia la Eurovision 2018. Artiștii au cântat For You, o piesă sensibilă.
UPDATE 22:45 Jessica Mauboy a venit tocmai din Australia la Lisabona. Piesa ei, We Got Love, pare a fi una din preferatele publicului, judecând după valul de aplauze de la final.
UPDATE 22:40 Waylon a venit din Olanda și a cântat pentru publicul de la a doua semifinală Eurovision piesa Outlaw In ’Em.
UPDATE 22:35 Pentru Republica Moldova a urcat pe scenă DoReDoS, cu piesa My Lucky Day.
UPDATE 22:26 Moment emoționat al concurentei din Rusia, Julia Samoylova. Artista a cântat în scaun cu rotile.
UPDATE 22:22 La ediția din acest an a Eurovision, Danemarca a fost reprezentată de Rasmussen, formație rock. Au cântat piesa Higher Ground
UPDATE 22:18 San Marino, reprezentat de Jessika featuring Jenifer Brening. Cele două artiste au cucerit publicul cu piesa Who We Are.
UPDATE 22:15 Serbia: Sanja Ilić & Balkanika – Nova Deca
UPDATE 22:10 – România a fost reprezentată de trupa The Humans, cu piesa Goodbye. Artiștii noștri au fost răsplătiți cu aplauze.
Show-ul a început la 22:00. Fanii, cu excepţia celor care locuiesc în România, vor putea vota piesa “Goodbye” a trupei The Humans, de până la 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon sau prin aplicaţia de pe site-ul oficial al concursului.
Trupa „The humans” este formată din Adi Tetrade (tobe), Alin Neagoe (bass), Alex Matei (clape), Alex Cismaru (chitară), Cristina Caramarcu (voce). „The Humans” este o trupă formată din șase membri Adi Tetrade (tobe), Alin Neagoe (bass), Alex Matei (clape), Alex Cismaru (chitară), Cristina Caramarcu (voce). Formația a creat clipe emoționante cu melodia „Goodbye” și au intrat ultimii în competiție, având numărul 15, în finala națională Eurovision 2018, de duminică seara, 25 februarie. Melodia lor a fost apreciată și în semifinală, obținând cel mai mare punctaj. Fiecare dintre cei 6 membri ai trupei The Humans rezonează în acelaşi mix de stiluri muzicale: funk-pop-rock.
Cel mai recent single lansat de trupa The Humans – „Goodbye” – a fost compus de Alin Neagoe, Cristina Caramarcu şi Alexandru Matei.
OZANA BARABANCEA SUSȚINE ROMÂNIA LA EUROVISION! A PLECAT LA LISABONA: ”E GREU SĂ PARTICIPI!”
Monica Anghel și Marcel Pavel s-au clasat pe locul 8, cu 71 de puncte, la Eurovision 2002, cu melodia „Tell Me Why”.
Nicola a obținut locul 10 cu 73 de puncte, la Eurovision 2003.
Luminița Anghel și Sistem s-au clasat pe locul 3, cu 158 de puncte, după ce în semifinală au ocupat locul 1.
Mihai Trăistariu a făcut furori cu piesa ”Torneo” și s-a clasat pe locul 4, cu 172 de puncte.
Paula Seling și Ovi au reușit una dintre cele mai bune clasări ale României la Eurovision, cu o piesă și o interpretare care au făcut show la Oslo. Reprezentația le-a adus locul 3 și 162 de puncte.
Ilinca Băncilă și Alex Florea au reprezentat România la Eurovision 2017, de la Kiev, și au terminat concursul pe locul 7, cu 282 de puncte.