Doi şoferi români Uber, Dan-Alexandru Pasat, în vârstă de 29 de ani, şi Mihai Toader, în vârstă de 32 de ani, au fost condamnaţi la câte 18 luni de închisoare - cu suspendare - şi la plata unor despăgubiri, fiecare în valoare totală de 500 de lire sterline - câte 50 de lire sterline pe săptămână, într-un caz de îşelăciune cu carduri de credit.
Anchetatorii au stabilit că britanicul Onome Omonoseh, în vârstă de 19 ani, a făcut echipă şi cu alţi şoferi şi a înşelat compania, rezervând călătorii lungi plătite cu carduri furate. Omonoseh, originar de la Islington, în nordul Londrei, a creat conturi de utilizatori Uber false – cu informaţii de pe carduri bancare furate de pe Internetul negru (Dark Web) – prin care a rezervat aceste călătorii pe aplicaţia companiei, arată DIGI24. El „plătea” facturi de sute de lire sterline pentru călătorii lungi în afara capitalei brtanice, iar şoferul respectiv încasa trei sferturi din ea.
Astfel Uber a suferit pierderi estimate la până la 10.000 de lire sterline, iar Omonoseh a câşigat cel puţin 1.760 de lire sterline, în calitate de „coordonator” al fraudei, sume considerate de procuratură „conservatoare”. Şoferii Michael Julien (40 ani), Kamlesh Sagoo (62 ani), Ibrahim Tekagac (35 ani), Dan-Alexandru Pasat (29 ani) şi Mihai Toader (32 ani) au efectuat cel puţin 44 de deplasări în perioada februarie-decembrie 2016. Potrivit procurorului Stephen Requena, Omonoseh este principalul instigator al fraudei. Omonoseh a respins acuzaţiile, afirmând că nu a avut „mijloacele” să organizeze frauda, despre care a spus că este coordonată de un grup de tineri din Islington. El a fost condamnat la opt luni de închisoare – cu executare – la o instituţie pentru infractori tineri.