Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut estimările meteorologice pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 14 noiembrie – 10 decembrie 2018. Temperaturile scad și vin ninsorile.
METEO 14-19 noiembrie 2018
Temperatura aerului va avea valori mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în regiunile estice, sud-estice și local în cele centrale, iar în restul țării vor fi în general apropiate de mediile multianuale ale săptămânii.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în majoritatea regiunilor, exceptând partea de est și sud-est a țării, unde se vor încadra în general în limitele normale ale perioadei, cu un posibil ușor excedent în nord-estul a teritoriului.
METEO 19-26 noiembrie 2018
Valorile termice vor fi în general mai scăzute decât cele normale ale săptămânii în toată țara, cu o abatere mai mare în zonele de munte și în regiunile estice și sud-estice.
Cantitățile totale de precipitații vor fi în general deficitare în vestul și nord-vestul teritoriului și ușor excedentare, local în regiunile sudice, sud-estice și estice.
METEO 26 noiembrie-3 decembrie 2018
Mediile valorilor termice ale săptămânii se vor situa sub cele normale în toate regiunile.
Cantitățile de precipitațiile estimate a se înregistra în această săptămână vor fi în general apropiate de mediile multianuale în regiunile extracarpatice și, posibil, deficitare în restul teritoriului.
METEO 3-10 decembrie 2018
În general mediile valorilor termice ale acestei săptămâni se vor situa ușor sub cele normale pentru acestă perioadă.
Cantitățile totale de precipitații ce se vor înregistra în acestă săptâmână vor fi în general apropiate de normalul perioadei.