Cea mai spectaculoasă ascensiune a avut-o Alexandra Dulgheru. Ajunsă în turul al doilea la Roland Garros, după ce a jucat calificări, Alexandra Dulgheru a urcat 34 de poziţii, până pe locul 125, cu 483 de puncte.
După Simona Halep, care a intrat în cea de-a 32-a săptămână pe locul I WTA, cu 7.970 de puncte, având un avans de 1.226 de puncte faţă de daneza Caroline Wozniacki, clasată pe locul 2, Mihaela Buzărnescu este a doua jucătoare română cel mai bine clasată în această săptămână, pe locul 30, cu 1.543 de puncte, în urcare trei poziţii. Mihaela Buzărnescu a ajuns pe cea mai bună poziţie din carieră după ce a jucat în optimile ediției din acest an a turneului de la Roland Garros.
Un salt de cinci locuri după Roland Garros a făcut și Irina Begu care a urcat de pe locul 40 pe 35, cu 1.365 puncte. În schimb, Sorana Cîrstea a coborât o poziţie, până pe locul 50, cu 1.065 de puncte,
O altă româncă, Monica Niculescu a urcat, de pe locul 60 pe 58, cu 956 de puncte, în timp ce Ana Bogdan, a urcat de pe 66 pe 59, cu 931 puncte, cel mai bun loc din carieră.
Irina Bara a urcat şi ea, de pe 175 pe 167, cu 344 de puncte, iar Alexandra Cadanţu a ieşit din Top 200, după ce a coborât 57 de locuri, de pe 191 pe 248, cu 211 de puncte. Ea a pierdut punctele aferente finalei jucate anul trecut la Bol, Croaţia.