Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros!
Simona Halep (1 WTA, 26 de ani) o întâlnește pe americanca Alison Riske (27 de ani, 105 WTA) în primul tur al turneului de Grand Slam de la Roland Garros.
Halep are 2-0 în meciurile directe cu Riske (27 ani, 105 WTA), pe care a mai învins-o în 2015, la Roma, în turul al doilea, cu 6-3, 6-0, şi anul trecut în primul tur la Beijing, cu 6-3, 3-6, 6-2.
Alte patru românce se află pe tabloul principal la Roland Garros: Mihaela Buzărnescu (32 WTA), Irina-Camelia Begu (41 WTA), Sorana Cîrstea (45 WTA), Ana Bogdan (65 WTA). Monica Niculescu (61 WTA) nu participă anul acesta, din cauza unei accidentări la gambă.
În primul tur, Sorana Cîrstea o întâlnește pe Daria Gavrilova, Mihaela Buzărnescu pe Vana King, Ana Bogdan pe Marketa Vondrousova, iar Irina Begu se înfruntă cu Anna Karolina Schmiedlova.
Mihaela Buzărnescu este în premieră cap de serie la un turneu de Grand Slam.
Ana Bogdan, Irina Begu și Sorana Cîrstea sunt pe aceeași jumătatea de tablou cu Simona Halep, în timp ce Mihaela Buzărnescu este pe jumătatea de tablou a danezei Caroline Wozniacki, numărul 2 WTA.
În turul secund, Simona Halep va juca împotriva lui Myrtille Georges sau Taylor Towsend, ambele beneficiare de wild card. În turul trei, românca ar putea-o întâlni pe franțuzoaica Kristina Mladenovic. Elise Mertens, Daria Gavrilova sau Sorana Cîrstea ar putea fi adversara liderului mondial în turul 4.
În sferturile de finală, Halep s-ar putea întâlni cu Angelique Kerber, Kiki Bertens sau Caroline Garcia.
Garbine Muguruza, Karolina Pliskova, Maria Sharapova sau Serena Williams sunt posibilele adversare din semifinale.
Jelena Ostapenko, deținătoarea trofeului, care a învins-o anul trecut pe Simona în finală, este pe cealaltă jumătate de tablou. La fel Elina Svitolina și Petra Kvitova.
Simona Halep trebuie să ajungă cel puţin în semifinalele turneului de Grand Slam de la Roland Garros pentru a rămâne lider mondial în tenisului feminin, scrie site-ul WTA, care aminteşte că românca poate fi detronată de cinci jucătoare: Caroline Wozniacki (Danemarca), Garbine Muguruza (Spania), Elina Svitolina (Ucraina), Karolina Pliskova (Cehia) şi Caroline Garcia (Franţa). Ieri au avut loc tragerile la sorți pe tabloul principal la al doilea turneu de Grand Slam al anului și româncele și-au aflat adversarele din primul tur. Organizatorii turneului au anunțat că Serena Williams NU va fi cap de serie.