Rezultatele extraordinare pe care jucătoarele de tenis din România le-au avut în debutul acestui an competiţional le-au adus clasări peste aşteptări în ierarhia mondială.
Cea mai bine clasată compatrioată a noastră este Simona Halep care se menţine pe locul 2 WTA, cu 7.965 de puncte, la 45 de puncte de liderul WTA, daneza Caroline Wozniacki.
Constănţeanca va redeveni însă săptămâna viitoare, numărul 1 mondial, după ce Caroline Wozniacki va pierde cele 585 de puncte obţinute anul trecut în finala turneului de la Dubai, daneza neparticipând la acest turneu.
Sorana Cîrstea a făcutun salt de două locuri în topul mondial, urcând de pe locul 38 pe locul 36, cu 1.385 de puncte. În schimb Irina Begu a coborât un loc, fiind de pe 39 pe 38, cu 1.345 de puncte. Pe următorul loc mondial se află o altă româncă, respectiv Mihaela Buzărnescu. Aceasta a urcat de pe locul 43 pe 39, cu 1.301 puncte, acest loc reprezentând cea mai bună clasare din cariera sa. Monica Niculescu a urcat de pe locul 92 pe locul 75, cu 846 de puncte, în timp ce Ana Bogdan a coborât o poziţie, până pe locul 87, cu 731 de puncte.
La dublu, Monica Niculescu a coborât un loc, până pe 18, cu 3.722 de puncte, Irina Begu se menţine pe locul 27, cu 2.806 puncte, Raluca Olaru a coborât două poziţii, până pe locul 47, cu 1.660 de puncte, Mihaela Buzărnescu a urcat cinci poziţii, până pe 80, cu 895 de puncte, iar Simona Halep se menţine pe 96, cu 770 de puncte.
Iată top 10 WTA
1 Caroline Wozniacki 8.010 pct.
2 Simona Halep 7.965
3 Garbine Muguruza 6.175
4 Elina Svitolina 5.910
5 Karolina Pliskova 5.080
6 Jelena Ostapenko 5.000
7 Caroline Garcia 4.625
8 Venus Williams 4.277
9 Angelique Kerber 3.220
10 Petra Kvitova 3.086