Româncele iau cu asalt US Open!
Ultimul Mare Şlem al anului debutează cu tabloul principal pe 27 august, dar calificările încep pe 21 august. În lupta pentru competiţia propriu-zisă intră 4 românce, Irina Bara (140 WTA), Alexandra Dulgheru (141 WTA), Jaqueline Cristian (213 WTA) şi Gabriela Ruse (256 WTA).
Irina Bara, favorită 29 în calificări, este nevoită să evolueze în primul tur cu o favorită a gazdelor, Gail Brodski (312 WTA), care a primit wild card din partea organizatorilor. În acest sezon, românca a reuşit cea mai bună performanţă la un turneu WTA. La BRD Bucureşti Open, a trecut de calificări şi a mers până în optimile competiţiei.
Alexandra Dulgheru este şi ea favorită la accederea pe tabloul principal. Are a 30- a şansă, dar în primul tur va disputa un meci dificil, în compania lui Allie Kiick (SUA; 165 WTA). Adversara româncei are o perioadă favorabilă. Are un bilanţ de 7 meciuri câştigate şi 3 pierdute, în ultimele 10 confruntări. În privinţa meciurilor directe, cele două s-au întâlni o singură dată, la ITF Marseille, în 2014. Dulgheru a ieşit câştigătoare, scor 6-0; 6-1.
Jaqueline Cristian nu a avut noroc la tragerea la sorţi. Ea este nevoită să debuteze împotriva unei jucătoare obişnuite cu competiţiile mari. Vera Zvonareva (Rusia; 134 WTA), câştigătoarea a 12 turnee WTA în carieră, este adversara româncei din turul 1.
Gabriela Ruse va juca împotriva unei colege de generaţie, Anhelina Kalinia (Ucraina; 136 WTA), cu un sezon foarte bun. În 2018, sportiva de 21 de ani a câştigat două turnee ITF, având un bilanţ de 33 de victorii şi 13 înfrângeri.
Alexandra Dulgheru este prima jucătoare din România care intră în calificări. Meciul cu Kiick va avea loc marţi, de la ora 22:30.