Un bărbat din Marea Britanie a fost acuzat de rasism la adresa fostei iubite românce, căreia i-a adresat cuvinte jignitoare. După ce a fost părăsit de tânără, James Ellis a început să îi adreseze injurii, spunându-i că este o ”româncă jegoasă”.
Bărbatul a vrut să se răzbune transmiţându-i fostei iubite, prin orice mijloace că este o ”româncă ieftină”, iar mama ei o ”cerşetoare jegoasă”, arată evz.ro.
James Ellis a avut o relaţie de un an şi jumătate cu românca, iar în urmă cu un an aceasta a decis să se despartă de el. Pentru că Ellis a continuat să o contacteze pe aceasta fără consimţământul ei, tânăra a apelat la autorităţi, susţinând că este hărţuită.