Maria Mirela, o româncă în vârstă de 37 de ani, a fost găsită moartă în apartamentul ei. Cadavrul femeii a fost găsit în apartamentul ei, marţi, iar suspect de crimă este chiar iubitul acesteia, care este de negăsit.
Maria Mirela, o româncă plecată la muncă în Germania, a fost găsită fără suflare în apartamentul ei, marţi. Principalul suspect este iubitul Mirelei, un român în vârstă de 31 de ani, Florin Alexandru Enia. Bărbatul este de negăsit, iar poliţia l-a dat în urmărire şi a transmis şi un mesaj.
„Suspectul are 1.80 m înălţime, în jur de 90 de kilograme, o statură masivă şi părul scurt, şaten. Bărbatul purta o haină închisă la culoare, matlasată, cu maneci din stofă, blugi albaştri, pantofi sport Nike roşii şi o şapcă albă. Poliţia nu recomandă să fie abordat în cazul în care cineva îl găseşte”, este apelul transmis de poliţia germană, potrivit observator.tv.
Femeia avea o relaţie cu Florin de trei ani. Maria Ea şi-a părăsit soţul în 2012 şi a plecat din România. Are doi copii, de 13 şi 17 ani, dar ei au rămas alături de tată. Potrivit aceleiaşi surse, vecinii au declarat că Mirela şi Florin se certau des.
„Nu putem spune cum a murit, însă a fost o crimă”, a spus un procuror german.