Româncă de 24 de ani, infectată cu coronavirus: ”Apă nu primim. Mâncarea e ca de spital. Asistentele, de nota 10”

Publicat: 14/04/2020 | 16:26
Româncă de 24 de ani, infectată cu coronavirus: ”Apă nu primim. Mâncarea e ca de spital. Asitentele, de nota 10”

Catinca Neniu s-a întors din Statele Unite ale Americii. Are 24 de ani și, după revenirea în țară, a fost testată pozitiv la noul coronavirus. Este internată acum, iar această experiență de viață are și mai puțin bune, firește, ținând cont de starea de sănătate, dar și mai bune – cu referire la felul în care a fost tratată, alături de iubitul ei – externat, între timp – de medici și asistente.

Catinca spune că, din fericire, iubitul său a fost testat negativ de două ori, astfel că a putut să părăsească spitalul. Ea se află, încă, sub observație, iar în perioada în care s-au aflat, împreună, în spital, s-au aflat pe același etaj, în saloane diferite. Dar se puteau vedea… pe geam.

”Eu și iubitul meu am fost confirmați cu coronavirus. Ieri a fost externat după ce i-au ieșit două teste negative. A plecat cu o ușoară forma de pneumonie pentru care va lua antibiotic acasă. Cât am fost amândoi în spital, am avut norocul să fim la același etaj, saloane diferite și ne puteam vedea pe geam”, povestește tânăra de 24 de ani.

(CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL CARE NE DĂ FIORI: NOUL TIP DE CORONAVIRUS ESTE DE 10 ORI MAI LETAL!)

”În rest, din nou depinde mult cu cine ești în salon”

Cum sunt condițiile din spital? În primul rând, Catinca transmite că a intrat în contact cu asistente ”de nota 10”, cadre medicale care își asumă riscuri uriașe, însă nu depun armele în fața COVID-19. Este curățenie, dar asta depinde mult și de persoanele care se află înternate. Iar mâncarea… ”Ca de spital”. Numai că pacienții nu primesc apă, spune românca de 24 de ani, iar la început i-a fost, recunoaște, extrem de greu.

”Condițiile din spital… Mă refer la asistente care sunt de nota 10 și riscă mult mai mult ca restul. Apă nu primim, mâncarea este ca de spital, dar dacă ai ‘noroc’ și nu mai ai gust și miros, o poți mânca. Curățenia este ok, depinde mult și cu cine nimerești în salon. Putem primi pachete în anumite zile, așa că noi am fost mai norocoși. În rest, din nou depinde mult cu cine ești în salon, pentru că nu e tocmai ușor să stai într-o cameră cu 5 persoane. Pentru mine la început (de sâmbătă până marți) a fost destul de greu, nu am dormit, nu am mâncat”, a mai spus Catinca într-un interviu acordat viva.ro.

(VEZI ȘI AICI: CORONAVIRUS. BILANȚ TRAGIC ÎN ROMÂNIA! NUMĂRUL PERSOANELOR INFECTATE CU COVID-19 A AJUNS LA 6.879)