Ion Popa, un român care lucre în Italia, a fost ucis în noaptea de 14 spre 15 octombrie 2014, pe o stradă din Milano. Criminalul, un italian, l-a omorât dintr-un motiv absurd: i-a mângâiat câinele.
Criminalul, un anume Rendina, avea un dog argentinian. Românul, care-i cunoștea pe criminal și pe prietenii acestuia, s-a dus la câine, spunând că și unchiul său avea unul din aceeași rasă, a anunțat gazetaromaneasca.com. Rendina a început să-l lovească pe Ion Popa, care a rămas la pământ, cu răni grave, mai ales în zona capului.
Corpul lui Ion Popa, întins pe asfalt, a fost găsit de patronul localului în fața căruia a avut loc incidentul în jurul orei 2.40, la câteva ore după bătaie. Peste câteva ore, românul a murit pe un pat de spital. Dacă agresorii, un grup de tineri cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, ar fi sunat la salvare, poate că viața românului ar fi putut fi salvată. Cei șapte tineri s-au văzut la Cormano, unde au stabilit ce să spună despre eveniment. Abia după trei luni, o fată l-a „dat în primire” pe Rendina, scrie libertatea.ro.
După mai multe interogatorii, acesta și-a recunoscut fapta. Rendina a primit o sentință de 9 ani de închisoare, deși procurorii solicitaseră o pedeapsă de 14 ani.